Cartea respectivă stă pe raft de vreo 10 ani. Este din vremea când lecturile romance erau la zi și când procuram acest tip de cărți. Și cum este printre cărțile în format fizic de mărime redusă, am decis că e ok s-o iau în vacanță. Ce să zic? Puteam și fără ea…
Romanul acesta este plin de clișee. Pe lângă faptul că prezintă o istorie tip “Cenușăreasa”, măsura în care se succed clișeele este de-a dreptul dezolantă. Știți clișeul prințul îndrăgostit de o fată simplă? Mai știți clișeul tânărului bogat care găsește o fata neinteresată de averea lui? Ah da, și veșnicul clișeu al play-boy-lui, a seducătorului incurabil care se lecuiește atunci când se îndrăgostește. Boring. Nici o surpriză, nici o întorsătură, nimic captivant.
Alyssa este o tânără angajată în calitate de bonă pentru moștenitorul țării Rosara, micuțul Ra’id. Și desigur că Alyssa este o tânără superbă din toate punctele de vedere. Cum menționam mai sus, un prinț își face apariția în scenă, unchiul lui Ra’id, Prințul de Rosara – Lysander. Acesta are înfățișarea prințului din poveste, însă așteaptă să fie de salvat de o Ea. Doar
ziceam eu că e un roman clișeu.
Să trecem la personaje. Alyssa este o tânără frumoasă, o bonă profesionistă, iubitoare de copii, grijulie. În același timp este o fire sensibilă, inteligentă și da, este înzestrată cu cele mai nobile calități, nici măcar banii prințului nu o atrag. Chiar dacă se simte atrasă de acesta, nu este dispusă să aibă cu el doar o aventură, ea vrea totul sau nimic.
Cum ziceam mai sus Lysander reprezintă tipajul seducătorului fără scrupule. El obișnuiește să seducă și să părăsească prada odată cu cucerirea ei. Fiind deprins să-și trăiască viața în aventură și chef, acesta se simte ca un leu în plasă atunci când odată cu moartea fratelui său devine prinț regent al țării. Și ce credeți că face Lysander atunci când frumoasa Alyssa își face apariția? Desigur are ca scop s-o cucerească și să se descarce de tensiunea care îi anihilează toate simțurile.
Pe lângă clișee, cartea abundă și în idei contradictorii și acțiuni uneori aberante. Atât s-a străduit scriitoare să ne facă să credem în profesionalismul Alyssiei, ca peste câteva pagini s-o bage în patul prințului. Și apoi, să vedeți la doar câteva zile de cunoștință prințul vine cu remarci de genul “nu așa te cunosc eu, Alyssa”, păi da o cunoaște de-o viață…
Atât am sperat că măcar deznodământul îmi va plăcea și va strica banalitatea subiectului. Căci, vai de câte ori am vrut să dau pe jos cu cartea aceasta. Am ajuns la finalul ei doar datorită faptului că fac parte dintre cititorii încăpățânați care duc la bun sfârșit toate cărțile începute. Ei bine, cartea de față nu a meritat efortul. Bine că are doar 150 pagini.
Alte recenzii de la Christina Hollis:
