Fiecare om are propria realitate, realitate care este distorsionată sau interpretată în mod individual.
Acest roman prezintă o relație dintre El și Ea din două perspective, în care ambii ne aduc la rampă partea lor de adevăr.
În prima parte a romanului facem cunoștință cu David, un norvegian născut în Nordul Irlandei. Descoperim că David este îndrăgostit de o moldoveancă cu vreo 20 de ani mai tânără decât el.
Și dacă la început avem diferite scene încurcate, treptat intrăm în această stranie poveste de dragoste, sau mai bine zis obsesie din partea lui David și manipulare din partea Alisei.
În cea de a doua parte, Alisa ne va introduce în lumea ei mizeră și va încerca să-și prezinte istoria văzută prin ochii ei. Deși nu am înțeles-o până la urmă, am simțit milă și compasiune pentru ea, pentru lipsa ei de educație și verticalitate.
Sinceră să fiu, am simțit în prima parte a romanului exagerarea și denigrarea noastră, a fetelor de la Chișinău (adică din Basarabia). Cumva totul este dus la extremă și se prea evidențiază acea imagine stricată pe care o avem în ochii unor bărbați de origine străină.
Frate, doar un nebun se încurcă cu femeile alea! La Chișinău e un fel de gaură de șarpe! Nu există basarabeancă să n-aibă în buzunar un codex al supraviețuirii, în care sunt înscrise niște reguli de aur: să n-ai milă, să nu pierzi nicio ocazie, să jecmănește până la os. N-au caracter. N-au Dumnezeu. Fetele din Chișinău sunt pur și simplu letale. Dacă te lipești de vreuna, ești mort!
Însă, dacă stau un pic și analizez aceasta este defapt percepția pe care o au mulți oameni din Vest față de toate femeile din Est. Și deși nu este vina mea sau a ta în particular, totuși ne-am “câștigat” această “faimă” cu timpul prin multitudinea istoriile arhicunoscute în care o “Ea” din Est profită de bunătatea unui “El” din Vest și-l apreciază doar prin grosimea portmoneului. Expresia “Femeie din Est” este una uzuală în restul Europei.
Într-o altă ordine de idei, cred că romanul Doinei Ruști este menit să ne atrăgă atenția asupra generalizărilor atât de frecvente chiar și azi, deși suntem în perioada modernă când avem acces la informații și respectiv suntem familiari cu faptul că nu există “pădure fără uscături.”








