Sufletul îi era plin de dânsa, oriunde se uita(…)
Pădureanca lui Slavici Ioan (n.18 ianuarie 1848, Șiria, Arad – d.17 august 1925, Panciu) – nuvelă psihologică de factura realistă, apărută în anul 1884 – are farmecul poveștilor și al oamenilor de odinioară.
Povesti de pe vremea când tradițiile, deopotrivă cu superstițiile, încă își mai aveau locul între oameni, când relațiile dintre părinți și copii aveau, înainte de toate, la baza, respectul, când principiile și valorile morale, departe de a fi desuete, erau, mai degrabă, piatră de temelie in traiul zilnic.
Autorul ardelean, considerat unul dintre cei patru clasici ai literaturii noastre – alături de Creangă, Eminescu și Caragiale – ne-a lăsat, printre altele, din activitatea sa de journalist, scriitor, pedagog (și membru al Academiei Române ) titluri ca Moara cu noroc (1880) sau Mara (1894), alături de povești, comedii, memorii, romane, comedii, drame istorice.
În Pădureanca, personajele, rurale, autentice, nu prea numeroase, sunt urmărite în mediul lor social și psihologic – lumea satului – , evoluând pe un drum cu încercări majore, din care vor trebui să învețe lecții ca dragostea, curajul, înțelepciunea părintească, orgoliul, îndoiala, singurătatea, gelozia, etc.
Busuioc, “bogatoiul” din Curtici – averea sa numără, din chibzuieli, muncă și “vrute”, ca la 40 de pogoane – este în fierbere; a sosit vremea recoltelor, deci trebuie să se organizeze degrabă, că nu cumva cine știe ce impediment să-i zădărnicească truda, și astfel să-și vadă munca irosită.
Nu are timp el nici de zvonurile despre holeră – ce are a face, ea își urmează cursul și el își vede înainte de muncă; și, oricum, ea nici nu are loc să devasteze, decât numai la omul slab, fără voință și luptă.
Se bizuie, oarecum, în munca lui, pe fiul cel mare, Iorgovan, în vârstă de 20 de ani. Deși nu e pe atât de hotărât și energic în ale muncii (și nici în ale vieții, după cum vom vedea ), e totuși mândria și speranța tatălui. În el își vede, cumva, reflectată poziția socială, care i-a permis să-l țină în școală, să-l poarte bine îmbrăcat, în el își pune speranțele de viitor.
Scriitorul Slavici, cunoscut pentru pentru aplecarea spre realism și analiză phihologica, redate prin observații fine și replici simple, nu se dezminte nici în Padureaca; personajele, – suflete “cumpănite, încete, cu multe întorsături pe loc, cu multe sucituri înțelepte …”(după cum nota Nicolae Iorga) – se exteriorizează puțin, dar trăiesc intens, și simt mult.
În toiul recoltelor, planurile tatălui sunt brusc și brutal, zdruncinate. Cu un an în urmă, Iorgovan s-a îndrăgostit de Simina, o fată frumoasă și isteață, în vârstă de 18 ani, din satul Zimbru, dar săracă. Rămasă în curtea lui Busuioc pentru câteva săptămâni, fiul are ocazia să-I stea în preajma, să-i vadă ochii, să-i simtă prezența, care-i devine foc lăuntric, deși nu vrea să o admită.
Caracter slab, Iorgovan are îndoieli, se luptă cu sine ca să demonstreze tocmai contrariul a ceea ce simte, o rănește chiar voit (verbal) pe Simina, crezând, sperând să și-o scoată din suflet. Vanitos, se amăgește că poziția socială îi aduce destule ocazii, “calificate” pentru căsătorie.
Și așa cum se întâmplă de atatatea ori în viață, ezitarea lui îl va costa, făcând posibilă apropierea Siminei de Sofron, una din slugile credincioase ale lui Busuioc.
În vârstă de 30 de ani, Sofron a avut vreme să cunoască mai îndeaproape și temeinic viața. El vede clar că Iorgovan e slab și că Simina – deși inteligentă și atât de frumoasă încât până și tatăl simte fierbințeli în prezența ei – nu e totuși nora cu care familia s-ar mândri.
Îndrăgostit și hotărât, o susține pe Simina și își vede viitorul alături de ea, pentru care simte că ar face și moarte de om, dacă ar fi cazul.
Pe nesimțite, moartea se insinuează, aducând învățăminte dure.
Citiți! Citiți Padureanca! Citiți Ioan Slavici!
NOTA: 8 / 10
Alte recenzii de la Ioan Slavici:
