O carte anormală despre oameni anormali cu vieți anormale, cu un complot și mai anormal. Dar poate aceasta este normalitatea lumii moderne?
Cu toții ne străduim să ieșim în evidență din mulțime. Să atragem atenția cu ceva – machiaj luminos, un aspect neobișnuit… absolut toți. Dar dacă toată lumea iese în evidență, atunci se dovedește că toată lumea iese în evidență, ceea ce înseamnă că nimeni nu iese în evidență. Nu este nimic mai rău decât să te simți pierdut în viață, în dorințele și ambițiile tale. Golul interior este probabil cel mai teribil dintre toate.
Există 5 faze ale acceptării lucrurilor rele – negare, furie, târguire, depresie, acceptare. Și oricât de groaznic ar suna – toate acestea sunt sentimente vii care te împing la acțiune. Dar golul interior este absența oricăror aspirații și capacitatea de a experimenta emoții – și ori renunți și nu faci nimic, acolo unde vântul bate încolo și tu, până în momentul în care realizezi că e mai bine să nu trăiești deloc decât așa. … Sau faci prostii ieșite din comun, sălbatice pe care o persoană, dacă era fericită, nici nu s-ar gândi să le facă.
Cartea este plină de goliciune interioară. Are toate atributele secolului XXI: sexul sub toate formele, părinții care vor să le ofere copiilor totul și, în același timp, să-i mutileze, frumusețea ca monedă a puterii, drogurile, dorința de a fi cineva și în același timp nimeni.
Suntem cu toții pe ecrane și suntem oricine, mai puțin noi cei adevărați, pe ecrane. Dar ne urmărește cineva? Ne vede? Punem o întrebare cuiva doar pentru a răspunde noi înșine, pentru a ne spune povestea, ascultăm și nu auzim și înțelegem fără să înțelegem. Viețile eroilor – o imagine lucioasă. Dar ce se ascunde sub stratul oricărei prefaceri, sub stratul dorinței de a place tuturor, sub stratul nevoii de recunoaștere și adorare. Este totul așa cum arată? Poate prietenul meu este nefericit, dar nu am observat-o? Poate sunt nefericit, dar ascund asta? Câți oameni invizibili sunt printre noi? Cei care zâmbesc atunci când este necesar, dar trăiesc cu goliciune interioară încercând să-l ascundă de lume și să se înșele pe ei înșiși. Tot ceea ce nu facem, facem cu un singur scop – să trăim anumite emoții și, în consecință, să ne simțim în viață.
Alte recenzii de la Chuck Palahniuk:
