Chuck Palahniuk construieşte, prin această carte, ceva foarte diferit de tipul unei confesiuni cotidiene, directe, cu simplul scop de a te descătuşa de stresul zilnic. Jurnal, în abordarea lui, devine singura cale de exprimare a durerii, a neliniştii şi chiar şi a angoasei şi a fricii de moarte.
Palahniuk este un jurnalist şi scriitor de ficţiune american. Cel mai mare succes literar al său este reprezentat de romanul Fight Club, ecranizat în anul 1999.
Istoria unei femei, cu un mare potenţial de artistă plastică, căsătorită fără succes pe o insulă îndepărtată este redată prin însemnările proprii. Caracterizată negativ încă de la început de către soţul ei, Misty reprezintă tipul femeii nefericite.
Iar chestia asta, spune el, ne dă frâu liber să desenăm tot ce ne trece prin cap, de vreme ce nu facem decât să ne desenăm pe noi înșine.
Scrisul tău de mână. Felul în care pășești. Modelul serviciului de porțelan pe care ți-l alegi. Toate astea te lasă descoperit. Tot ce faci îţi trădează intențiile.
Totul e un autoportret.
Totul e un jurnal.
Romanul este structurat în mici povestiri datate, putând considera că fiecare zi reprezintă, pentru Misty Kleimann, un nou capitol, încheiat, poate, la fel de prost.
Viaţa protagonistei se împarte între durere şi nepăsare, între dedicare şi nefericire. Soţul său se află în spital, în urma unei tentative de sinucidere nereuşite. Îl iubeşte, dar nu poate să suporte adevărul. Îl îngrijeşte, dar cu o oarecare repulsie.
Iniţial, ideea jurnalului porneşte de la soacra lui Misty, care o încurajează pe acesta necontenit să se reapuce de pictat. Trucurile pe care le va folosi de-a lungul timpului vor fi de-a dreptul şocante.
După ce bărbatul intră în comă, lucrurile care i se vor întâmpla protagonistei vor fi bizare. Mai întâi, află că acesta, în timp ce redecora casele clienţilor, lăsa mesaje obscene pe pereţi. Apoi, vor ajunge să îşi piardă casa.
Dezvăluirile luI Misty îi sunt direct adresate soţului ei. Astfel, îi rememorează evenimentele cheie ale vieţii lor, de la primele întâlniri.
Concluzionând, acest roman nu este altceva decât modul trist în care Misty se reapucă de pictat, şlefuindu-şi talentul treptat şi recăpătându-şi valoarea.
Alte recenzii de la Chuck Palahniuk:
