„1984” de George Orwell este cea mai cunoscută lucrare a autorului său și cel mai terifiant roman distopic pe care l-am citit vreodată. Apărută pentru prima oară în anul 1949, scrierea reprezintă o avertizare în privința regimurilor totalitare.
Romanul prezintă o lume în care teritoriul planetei a fost împărțit în trei state totalitare care au reușit să obțină controlul absolut asupra populației lor prin eradicarea completă a trecutului și a ideii de sine. Omenii au fost spălați pe creier să iubească și să se supună unei figuri numite „Fratele cel Mare” și a fost născocită o limbă propagandistică, Noulimba, cu scopul de a împiedica formarea unei gândiri prea complexe. Majoritatea cetățenilor, numiți proli, sunt complet analfabeți, fiind astfel prea ocupați cu supraviețuirea de pe o zi pe alta pentru a contempla o posibilă revoltă, iar cei care lucrează pentru Partid și ar fi suficient de educați pentru a produce o schimbare, sunt atent monitorizați de către conducere prin intermediul teleecranelor și eliminați la cel mai mic semn de nesupunere.
Winston Smith, protagonistul acestei povești, este un membru mărunt al partidului statului Oceania care locuiește în Londra grizonantă a anului 1984. Este dezgustat de idealurile Soceng promovate de Partid și zilnic se preface a fi devotat acestora spre a evita arestarea sub pretextul comiterii unui infracțigând – o crimă comisă prin gândirea unei opinii opuse de cea a Partidului – urmată de un interogatoriu prin tortură.
Deși cunoaște pericolele la care se expune, Winston, împins de dorința de eliberare și exprimare individuală, începe să scrie un jurnal, activitate pentru care ar putea fi osândit la moarte.
Ca de obicei, George Orwell m-a surprins prin veridicitatea și claritatea scrierii sale.
„1984” nu este un roman pentru cei care doresc o poveste despre un erou care răstoarnă un guvern distopic. În cărțile lui Orwell, tot ce poate merge prost, va merge prost. Autorul nu va oferi speranțe false cititorului: la fel ca și în realitate, în țări precum Coreea de Nord, China sau Rusia, odată ce un regim totalitar precum cel al Fratelui cel Mare se instalează într-un stat, acesta devine aproape imposibil de îndepărtat. Nu există „Frății” sau „Rezistențe” ascunse care să poată lupta în mod eficient împotriva unor astfel de tiranii din interior, iar cum în lumea romanului restul statelor sunt identice Oceaniei în guvernare, speranța unui ajutor extern e inexistentă.
Pe parcursul romanului, sentimentul de resemnare al protagonistului în fața propriei morți după scrierea în jurnal, devine tot mai justificabil. Statul are ochi și urechi peste tot, iar majoritatea populației a fost atât de bine spălată pe creier, încât e în stare să creadă că 2+2=5 dacă așa spune Partidul azi, iar dacă Partidul a spus ieri că este egal cu 4, înseamnă că oamenii își amintesc greșit. Realitatea este astfel modelată după necesitățile conducerii, făcând să pară nebun pe oricine ar contrazice-o. Nu doar atât, dar viața devenise captiva unei monotonii a terorii și a suferinței, insuportabilă oricărui om sănătos la minte; cine ar putea lupta în asemenea condiții?
După citirea romanului am ajuns la concluzia că cea mai bună oportunitate pentru oprirea unui regim totalitarist o avem acum, în prezent, de la primele semne, prin educarea și informarea corespunzătoare a oamenilor de rând, prin descurajarea extremismului, prin evitarea gândirii de turmă și prin dezvoltarea unei democrații puternice.
Sunt multe de spus despre „1984” de George Orwell, dar cum aceasta este o recenzie, nu un eseu, mă voi opri aici, cu încurajarea de a citi cartea deoarece sunt convinsă că nu veți fi dezamăgiți.
Alte recenzii de la George Orwell:
