Recenzie: „1984” de George Orwell

de | apr. 3, 2022 | Beletristică, Ficțiune, Literatura Universală, Recenzii cărți

  „1984” de George Orwell este cea mai cunoscută lucrare a autorului său și cel mai terifiant roman distopic pe care l-am citit vreodată. Apărută pentru prima oară în anul 1949, scrierea reprezintă o avertizare în privința regimurilor totalitare.

Romanul prezintă o lume în care teritoriul planetei a fost împărțit în trei state totalitare care au reușit să obțină controlul absolut asupra populației lor prin eradicarea completă a trecutului și a ideii de sine. Omenii au fost spălați pe creier să iubească și să se supună unei figuri numite „Fratele cel Mare” și a fost născocită o limbă propagandistică, Noulimba, cu scopul de a împiedica formarea unei gândiri prea complexe. Majoritatea cetățenilor, numiți proli, sunt complet analfabeți, fiind astfel prea ocupați cu supraviețuirea de pe o zi pe alta pentru a contempla o posibilă revoltă, iar cei care lucrează pentru Partid și ar fi suficient de educați pentru a produce o schimbare, sunt atent monitorizați de către conducere prin intermediul teleecranelor și eliminați la cel mai mic semn de nesupunere.

Winston Smith, protagonistul acestei povești, este un membru mărunt al partidului statului Oceania care locuiește în Londra grizonantă a anului 1984. Este dezgustat de idealurile Soceng promovate de Partid și zilnic se preface a fi devotat acestora spre a evita arestarea sub pretextul comiterii unui infracțigând – o crimă comisă prin gândirea unei opinii opuse de cea a Partidului – urmată de un interogatoriu prin tortură.

Deși cunoaște pericolele la care se expune, Winston, împins de dorința de eliberare și exprimare individuală, începe să scrie un jurnal, activitate pentru care ar putea fi osândit la moarte.

Ca de obicei, George Orwell m-a surprins prin veridicitatea și claritatea scrierii sale.

„1984” nu este un roman pentru cei care doresc o poveste despre un erou care răstoarnă un guvern distopic. În cărțile lui Orwell, tot ce poate merge prost, va merge prost. Autorul nu va oferi speranțe false cititorului: la fel ca și în realitate, în țări precum Coreea de Nord, China sau Rusia, odată ce un regim totalitar precum cel al Fratelui cel Mare se instalează într-un stat, acesta devine aproape imposibil de îndepărtat. Nu există „Frății” sau „Rezistențe” ascunse care să poată lupta în mod eficient împotriva unor astfel de tiranii din interior, iar cum în lumea romanului restul statelor sunt identice Oceaniei în guvernare, speranța unui ajutor extern e inexistentă.

Pe parcursul romanului, sentimentul de resemnare al protagonistului în fața propriei morți după scrierea în jurnal, devine tot mai justificabil. Statul are ochi și urechi peste tot, iar majoritatea populației a fost atât de bine spălată pe creier, încât e în stare să creadă că 2+2=5 dacă așa spune Partidul azi, iar dacă Partidul a spus ieri că este egal cu 4, înseamnă că oamenii își amintesc greșit. Realitatea este astfel modelată după necesitățile conducerii, făcând să pară nebun pe oricine ar contrazice-o. Nu doar atât, dar viața devenise captiva unei monotonii a terorii și a suferinței, insuportabilă oricărui om sănătos la minte; cine ar putea lupta în asemenea condiții?

După citirea romanului am ajuns la concluzia că cea mai bună oportunitate pentru oprirea unui regim totalitarist o avem acum, în prezent, de la primele semne, prin educarea și informarea corespunzătoare a oamenilor de rând, prin descurajarea extremismului, prin evitarea gândirii de turmă și prin dezvoltarea unei democrații puternice.

Sunt multe de spus despre „1984” de George Orwell, dar cum aceasta este o recenzie, nu un eseu, mă voi opri aici, cu încurajarea de a citi cartea deoarece sunt convinsă că nu veți fi dezamăgiți.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Titlu: 1984
Autor: George Orwell
An apariție : 1949
Editura: CARTEX 2000
Nr. Pagini: 309
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 6663

Alte recenzii de la George Orwell:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Raluca Galiuc a fost redactor Booknation.ro și a scris 8 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Raluca Galiuc aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments