Un an important în toată istoria românilor, de peste tot. În Republica Moldova, limba română a prins curaj și aripi revenind la locul său de vază, Mișcarea națională se amplifica, iar în România se apropia Revoluția din decembrie.
Se zice ca pâinea uscată, mâncată în libertate, este mai bună decât friptură din captivitate, pentru că așa am fost, captivi în propriile case.
Nu că acum am fi mai independenți, dar măcar avem umorul, și ăla negru, pentru supraviețuire.
Eroul nostru este și el prins într-o conjunctură mai specială, acel an l-a înhățat armata. Ar fi trebuit să facă armată 1 an și 4 luni.
Această perioadă trece complicat, reguli noi, oameni, subordonație, nesiguranță și sentimentul că nu aparținea locului.
Revoluția a venit ca un duș rece, iar personajul lui Buz, soldatul anului 1989, ne vorbește direct despre neajunsuri, lipsuri, idoli, vise ruinate, direct tangente cu perioada comunistă și post revoluționară.
Cât de importantă poate fi o îmbinare de cifre pentru unii, și câtă amărăciune este capabilă să lase pentru aleșii acelui an, 1989.
De-o inteligență debordantă este scrierea lui Adrian Buz, stil liber și plin în același timp.
Eu am descoperit sentimente noi pentru acea scurtă vreme, furia pentru trecut, când te simți impotent și nu poți schimba ceva.
Cine împotriva cui a luptat?
Nu este o lectură tocmai ușoară. “1989” se citește cumpătat.
Dacă vrei să o dai gata în 2 zile, s-a facut, dar pun pariu că nu o să îi simți profunzimea, o să uiți imediat trăirile redate, frustrările și speranța care era resuscitată constant.
Andrei Buz mi-a readus aminte că în timp ce eu faceam primii pași, și rosteam primele cuvinte în limba română, alții o făceau pentru ultima dată.
Lectură liniștită și optimistă vă doresc!
📚 Ți-a plăcut recenzia cărții 1989?
Vezi toată lista de cărți scrise de Adrian Buz sau...
