Înainte să ajung la final, Acest tărâm al blândeții m-a cucerit iremediabil, dacă e să fiu sinceră până la capăt, a făcut-o de la primul capitol. Am lins-o, n-am citit-o, pe nerăsuflate. Profund, adânc, simplu și pe înțelesul oricui la orice vârstă și nivel, o odisee la o vârstă fragedă, o călătorie care formează sufletul unor copii și îi învață ce înseamnă familia și cât e de importantă. Îi învață că familia nu e bătută în cuie și dată de D-zeu și de neschimbat, pentru că întotdeauna baierele inimii se pot lărgi sau îngusta atunci când e cazul. Familia ne-o mai și alegem. Dar îi face să-și conștientizeze bogăția sufletească și le eliberează empatia și umanitatea. Patru copii care inspiră și expiră ceea ce n-au primit încă acolo unde au trăit, dragoste.
Plasată într-o epocă tulbure, dominată de discriminare rasială, Acest tărâm al blândeții urmărește povestea a patru copii loviți de soartă, care aleg fuga, foamea și frigul în detrimentul unui loc în care au o masă și un pat, dar în care libertatea și fericirea sunt noțiuni străine. Încercând din răsputeri să fugă de rău și să-și aducă aminte doar de bine, caută o cale către împlinire, liniște, un cămin și o familie normală. Pierduți, distruși, proscriși, dar cu suflet curat, de culori și origini diferite, unii simțindu-se vinovați și alții abuzați prin moștenirea genetică, rămân împreună deoarece familia nu o abandonezi.
Ucide indianul, salvează omul.
Fugind din orfelinat, traversând orașe și sate și locuri pustii, pentru ei lumea se lărgește cu fiecare cot al râului, misterele ei îi cheamă și oportunitățile se ivesc acolo unde inițial nu era nimic. Patru copii, frânți și îngroziți, prea fragezi și blânzi care nu pregetă să ofere alinare și speranță acolo unde simt că e nevoie chiar și atunci când pentru ei n-a mai rămas nimic.
Prezența ei îmi amintea că nu existau numai soții Brickman și că până și în focul iadului putea să apară un înger cu o găleată de apă rece și un polonic.
Fără părinți, bătuți, umiliți, munciți, înfometați, abuzați, închiși, ei încă speră că lucrurile se vor îmbunătăți. Un grup de neadaptați, ai nimănui, fără căpătâi, cu inimi generoase și simple, dar cu vieți complicate, caută lumina și văd speranța la orice colț de stradă.
Minunat titlu, minunată poveste. Mi-a atins sufletul. Și pentru că am citit o postare a Cynthiei care protesta împotriva unei afirmații despre operele bazate pe acțiune și fără profunzime ale începătorilor, vă recomand cartea asta cu toată inima. Ca să vă amintiți de Tom Sawyer și Huckleberry Finn, dar pentru nivel adult și să vă conving că acțiunea nu anulează introspecția, din contră. Și ca să vă resuscitez optimismul, vă provoc s-o citiți… că nu degeaba se spune că paradisul e după colț.
Alte recenzii de la William Kent Krueger:
