Să-ți dorești frumusețea este o dovadă de nesăbuință. (pag.168)
Mezina dintre frații Brontë – Anne (n.1820, Thornton – 1849, Scarborough) – a avut, la fel ca toți membrii familiei, o viață scurtă. Boala, instalată de timpuriu în casă, nu a găsit, se pare, oportun să pasuiasca nici pe aceea care, sub pseudonimul Bell ( Acton) a publicat singurele sale două romane, Agnes Grey și Necunoscuta de la Wildfell Hall (1848).
Și, chiar dacă este aproape axiomatic faptul că romanele sale nu au forța celor ale surorilor sale – Emily și Charlotte – ea contribuie totuși la întregirea imaginii societății britanice din sec. 19 și la suita de personaje feminine din literatura clasică universală cu nume ca Agnes Grey (1847). Astăzi, când spunem Anglia și literatură, nu putem să nu avem imediat în minte imaginea unor conace și căsuțe din satele englezești, păstori, guvernante și norme, norme sociale…
Așadar, dacă alegeți să citiți Agnes Grey, veți fi încântați să aflați că această carte onorează cu bine elemente ca: descrieri de fizionomii, vestimentație și interioare, iubire, drum al maturizării, sondarea psihologică a protagonistei.
Mezina dintre cei doi copii ai pastorului Grey, Agnes are o copilărie modestă, dar cu principii sănătoase de viață. Căsătorit din dragoste cu soția sa – fiică de oameni cu stare, și penalizată prin dezmostenire petru alegerea sa – bunul reverend cade pradă unei speculații financiare, care, în loc să le îmbunătățească traiul, îl duc într-o austeritate severă.
Sănătatea lui, și așa șubredă, are de suferit, iar cele două fiice – Agnes și Mary – decid că vor să contribuie la traiul familiei. Așadar, Mary începe să vândă tablourile pe care le pictează, iar Agnes își caută de lucru ca guvernantă, nu înainte însă de a duce o luptă susținută de convingere cu părinții, care se tem că ea nu este pregătită pentru acest pas.
Prima oprire ca guvernanță pentru Agnes este casa familiei Bloomfield, acolo unde însă nu va sta prea mult întrucât, crescuți complet fără direcție și limite, copiii sunt de nestăpânit iar Agnes, cu toată ambiția și implicarea, nu reușește să obțină progrese considerabile cu ei, ceea ce o face pe stăpâna casei să o concedieze după câteva luni.
Veți găsi poate, lecturând Agnes Grey, înduioșător drumul parcurs de fată până la maturizare. Lupta sa – de la mediul părintesc sigur, primitor și cald, la un serviciu ingrat, unde este tratată ca un obiect de mobilă, disprețuită, umilită, suspusa suferințelor și privatiunilor fizice și sufletești – este, în tot cazul, admirabilă. De asemenea, veți admira poate, la fel ca și mine, tenacitatea în a-și stabili scopul și obiectivele, perseverența, faptul că greutățile întâmpinate și visurile ruinate nu fac din ea o bestie rănită, inraindu-i caracterul.
Când prima lecție a fost învățată, Agnes își reia traiectoria; se întoarce la meseria de guvernantă, însă, ajutată moral de mama sa, îndrăznește să ceară – și obține – un salariu mai bun. Astfel, suferințele ulterioare – fiindcă da, vor mai urmă încă – sunt măcar parțial, în avans, attenuate.
Și în casa Murray fata are obstacole serioase în demersul sau de a instrui copiii familiei, dar experiența câștigată anterior își spune cuvântul; atentă să nu repete aceleași greșeli și privind cu îndrăzneală spre viitor – chiar luând în considerare momentele de disperare și deznădejde – Agnes reușește să facă, treptat, progrese.
Și, ca o compensare, în viața ei apare diaconul Edward Weston, care, fără să impresioneze prin frumusețe fizică sau rang social, cucerește însă prin maniere, omenie, modestie. Timid, Agnes începe să vadă – și să simtă – și alte senzații ale vieții…
Povestea lor are însă de traversat câteva încercări, iar una pare să fie mai dură decât pot îndura niște umeri de copilă curajoasă… Dacă le vor depăși, rămâne să descoperiți voi înșivă.
Citiți! Citiți Anne Brontë! Citiți Agnes Grey!
NOTA: 8 / 10
Alte recenzii de la Anne Brontë:
