Îmi plac chestiile ce țin de mafie. Ca aproape orice om și eu simt o mică fascinație pentru acest domeniu. Un psiholog ar spune probabil că este o admirație ascunsă generată de o și mai ascunsă dorință de libertate, libertate pe care gangsterii o aveau. Ei nu prea țineau cont de chestii morale, legal șamd. Aveau propiile reguli ce nu se prea pupau cu cele ale marii societăți.
Cum îmi plac și cărțile polițiste, n-aveam cum să nu citesc o carte precum Al Capone sau Scorpionul Roșu, de Rudyard Mullton. Este asemănătoare unei ucronii, pentru că împletește fapte reale cu imaginația, cu o altă variantă de Al Capone.
Cartea începe cu povestea a doi italieni în vizită la Chicago, adică Rino Alfieri și Lug Aldore. Sunt doi italieni ce nu prea au o conștiință sau o imagine curată și au venit aici cu diferite afaceri, dubioase și ele. Când observă un tip cu un comportament ciudat, decid să-l urmărească. Se țin după el prin tot orașul până când ajung în fața unei florării unde a fost ucis un cap al mafiei din acel timp, O’Bannion (fapt real). Prezenți la fața locului, cei doi sunt imediat acuzați de crimă, pentru că amprentele lor și alte indicii descoperite la fața locului îi indicau drept criminali. Dar… cum? Cei doi nu erau acolo la momentul crimei…
Autorul ne poartă cu destulă abilitate printre hățișurile unei activități extrem de periculoase, mafia din Chicago, în perioada anilor ’30, când era în vârf de formă. Cei doi criminali sunt misterioși iar ceva din povestea lor nu se pupă. Polițiștii nu mai înțeleg nimic, căci dispar oameni brusc, mai ales cei implicați în poveste, iar unii par să se transforme. Nu mai zic de cei ce par să fie în mai multe locuri în același timp. Care să fie faza?
Afli dacă citești cartea. Este o carte relaxantă, indicată pentru cei cărora le plac cărțile polițiste și poveștile cu mafie. Se poate citi lejer într-o singură zi, nu este o carte mare sau așa complicată.
Este plăcută ca idee dar nu va fi lectura vieții, nu va fi o carte epică. Reușește totuși să te țină în priză, cu toate că autorul din punctul meu de vedere cam duce la extrem povestea și cam exagerează cu twist-urile. De prea multe ori se cam schimbă lucrurile și personajele suferă transformări radicale. În ciuda strădaniilor sale și finalul este până la urmă ușor de ghicit, tocmai din cauza faptului că acele multe schimbări te fac să te gândești la cel mai puțin probabil lucru.
De asemenea, o parte din faptele prezentate în carte, cum ar fi uciderea lui O’Banion de la florărie sau masacrul din Ziua Sfântului Valentin sunt bazate pe fapte reale. Din varii motive, autorul a preferat însă se le prezinte cu ceva adăugiri sau omisiuni din partea sa. În cartea Chicago sub teroare puteți afla însă totul despre Al Capone și faptele sale exact cum s-au întâmplat.
Diferența dintre cele două cărți este reprezentată de faptul că aceasta este o carte cu de ficțiune în timp ce, Chicago sub teroare este o carte ca un fel de jurnal sau un documentar.