Mi-a plăcut și nu prea. Am citit-o destul de greu deoarece ritmul este foarte lent și acțiunea aproape inexistentă. Accentul se pune pe gândurile și stările personajului principal raportat la situația socio-politică existentă în locurile prin care locuiește sau călătorește.
În 2014, în regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina a izbucnit un conflict armat ruso-ucrainian, conflict încă în desfășurare ce a luat amploare în prezent creând o situație aproape imposibilă și foarte periculoasă pentru oamenii care locuiau în acea zonă. Conflictul a izbucnit în momentul în care Rusia a anexat Crimeea, alimentat în mare măsură de protestele pro-ruse și de acțiunile violente ale separatiștilor care, sprijiniți tehnic de ruși, cu armament și trupe de specialiști militari, au declarat independente Republicile Populare Donețk și Lugansk, revendicând clădiri guvernamentale și intrând în conflict armat cu forțele guvernamentale ucrainiene. A fost dus un război static de tranșee câțiva ani în care cel mai mult au avut de suferit civilii din aceste zone care habar n-aveau de care parte ar trebui să se situeze, dar s-au trezit obligați să trăiască într-o zonă gri, rupți de civilizație și lipsiți de condițiile minime de trai.
Serghei, un ucrainian care trăiește într-un sat din așa-zisă zonă gri (zona conflictului armat, un fel de țară a nimănui), are 49 de ani și este pensionat anticipat pe caz de boală. Satul, situat în spațiul dintre tranșeele separatiștilor și cele ale ucrainienilor, este practic pustiu, locuitorii au ales să-l părăsească pentru a nu se expune pericolului de a se afla în bătaia gloanțelor. Singurii locuitori sunt Serghei și Pașka. Relația dintre cei doi s-a legat pe fondul nevoilor, fiind ultimii locuitori sunt obligați să apeleze unul la celălalt pentru rezolvarea a diverse probleme apărute, dar nu se simpatizează și se consideră dușmani din copilărie.
Rutina unei zile din viața lui Serghei ne expune condițiile în care este obligat să trăiască și problemele cu care se confruntă. Biserica a fost bombardată, străzile sunt pline de cratere apărute în urma exploziilor, nu există curent electric, nu există magazine, nu există servicii. Primesc ocazional donații de cărbune și de alimente, dar în marea majoritate a timpului sunt rupți de lume și se descurcă cu ce au la îndemână. Serghei, pensionat anticipat și părăsit de câțiva ani de soție, care neputându-se adapta la viața rurală a ales să se mute cu fiica lor într-un oraș, trăiește pentru albinele lui. Așteaptă cu nerăbdare primăvara pentru a pleca împreună cu cei șase stupi ai săi în sudul Ucrainei în căutarea unui climat propice pentru producția de miere. Călătoria prin Ucraina până în sudul Crimeei este o adevărată aventură datorită situației beligerante din regiune. Deși, în marea majoritate a timpului găsește oameni de bună-credință și este ajutat de aceștia, are parte și de suprize neplăcute și conflicte. În funcție de zona în care se oprește este catalogat fie ca separatist, fie ca pro-ucrainian, se lovește de prejudecăți, are parte de încercări violente de intimidare deși el, ucrainian și vorbitor de rusă, este apolitic și nu-și dorește decât ca războiul să înceteze pentru a reveni la un trai normal.
Din păcate intriga romanului este destul de slabă, dar autorul compensează acest lucru cu scriitura deosebită care reușește să-ți capteze atenția. Probabil albinele, stupii, munca lor în echipă au fost folosite ca o alegorie, care pe mine recunosc m-a depășit. Poate e vorba de stoicismul și rezistența lor, de organizarea minuțioasă și programul respectat care nu este încălcat nici măcar în situația stresantă și dificilă creată de război. Serghei nu m-a convins și nici nu am reușit să-l înțeleg. Este un personaj construit cu prea multa îngăduință, lucru care îl transformă într-un naiv rigid și încremenit în visare. Ia atitudine doar în momentul în care viața și siguranța albinelor este amenințată, dar și atunci gestionează situațiile cu o atitudine ciudată dictată de o gândire copilăroasă și imatură. Modul în care reușește să se descurce în situațiile dificile pare a avea de-a face doar cu un noroc chior, aproape prostesc. Care este de fapt motivul ce stă în spatele căsniciei lui ratate? De ce refuză să se implice în relații? De ce preferă visul realității? Ce își dorește și care îi sunt ideologia și convingerile? În afara conflictelor etnice și religioase și a situației imposibile a civililor din zona conflictuală, nu am pus cap la cap ce anume a urmărit cu adevărat autorul. Și asta și din cauza finalului care nu mă îndrumă către o direcție clară și e lăsat în coadă de pește. Probabil singurul lucru pe care ar trebui să-l conștientizam este că trebuie să renunțăm la violență și să încercăm să fim mai toleranți și mai deschiși. E loc pentru toți în lume.
Alte recenzii de la Andrei Kurkov:
