Recenzie ”Amintiri din Casa Morților” de F.M. Dostoievsky

de | nov. 29, 2022 | Beletristică, Ficțiune, Filosofie, Jurnale, Literatura Universală, Memorii, Recenzii cărți

O radiografie detaliată a vieții din ocnă, a condițiilor de muncă și de trai, a metodelor de organizare administrativă și a sistemului medical, a raportului dintre pedepse și crimele săvârșite. Dar și o analiză profundă, fină și meticuloasă a caracterelor și a tipologiilor rusești. Și peste toate acestea, o confesiune a regretului, a deznădejdei și a nesfârșitului optimism față de viitor și față de libertate.

Este evident că are un caracter autobiografic, redat subiectiv din prisma gândurilor și frământărilor interioare ale deținutului Dostoievsky. De altfel, nu este un roman cu o intrigă și un conflict unic, nu urmărește să transforme scrierea în poveste cu un fir epic, ci caută să redea cât mai detaliat și mai exact viața în Siberia a unui deținut condamnat la muncă silnică, structurând capitolele pe problemele majore cu care se confruntau aceștia. Granița dintre ficțiune și nonficțiune este foarte subțire, dar multe dintre faptele și caracterele prezentate în carte au existat în corespondența purtată de autor cu prieteni și rude în perioada detenției.

Aleksandr Petrovici Goriancikov este naratorul fictiv al Amintirilor, deportat în Siberia și condamnat la zece ani de ocnă pentru uciderea soției, dar acest lucru este menționat doar în deschiderea romanului, și la un moment dat se sugerează că ar fi de fapt deținut politic. Probabil, Dostoievsky a încercat să evite cenzura, pentru el a fost mai importantă filozofia morală a existenței din ocnă, în defavoarea condițiilor și a organizării administrative.

Goriancikov face parte, ca și Dostoievsky, din clasa nobilă și este condamnat la zece ani de muncă silnică în Siberia, pentru o crimă pasională. Memoriile sale sunt găsite de către un al doilea narator, după moartea sa în orășelul siberian în care a hotărât să-și ducă existența solitară după eliberare. Stilul și profunzimea analizei aparțin unui om educat și superior ca intelect, un aristocrat cultivat, fin observator al psihicului uman. De la rutina vieții, la practicile și relaționarea dintre prizonieri, la probleme de religie, rasă, categorie socială, moralitate, totul este intens portretizat. Sunt puse în lumină zeci de figuri care au marcat existența naratorului în timpul detenției, unele doar fugitiv atinse, altele detaliate și studiate în profunzime. Se face o caracterizare fizică și morală a individului, îi este atribuită o categorie socială, este dezvoltat un anumit temperament, sunt date detalii despre crima comisă și pedeapsa primită, se pune accent pe manifestarea comportamentală și reacțiile în situații extreme, dar și pe relația pe care o dezvoltă cu naratorul.

Psiholog fin, Dostoievsky este convins că nu poate să facă o clasificare definitorie. Oamenii sunt alcătuiți dintr-o infinitate abstractă de gânduri și trăiri interioare ce nu pot fi net și definitiv împărțite în categorii clare. Individul este o particulă originală și singulară în colectivitatea ocnașilor, pe care totodată o definește ca întreg într-o oarecare măsură, dar nu integral. Nu poți găsi un numitor comun acestei adunări, deoarece diferă gradul de umanitate, de deschidere și înțelegere și, peste toate, primează sufletul omului care nu are un tipar și care nu poate fi categorisit după grad de cultură sau intelect.

Unii sunt proști încrezuți cu pretenții de înțelepți, alții tăcuți și ursuzi, ce nu-și dezvăluie niciodată gândurile, unii voioși și inocenți, alții zgomotoși și flecari, iar unii pur și simplu oameni de nimic. Buni sau răi, senini sau posomorâți, nobili sau țărani, intelectuali sau analfabeți, în Casa Morții trăsăturile comune sunt disperarea și amărăciunea.

Naivitate, îndrăzneală, viclenie, inocență, bestialitate, sfială și obrăznicie, toate una peste alta în același loc și câteodată amestecate în același om și peste ele senzația că toți se află într-o situație inferioară, una meritată, dar pe care o atitudine arogantă și disprețuitoare nu face decât să o îndârjească. O masă caldă și un pat nu sunt suficiente, ceea ce își dorește oricare, oricât de mare ar fi decăderea morală, e să fie tratați omenește. Să li se respecte demnitatea și statutul de ființe umane. Știu că sunt proscriși, știu că sunt obligați să-și ispășească păcatul prin privare de libertate, acceptă lanțurile și cătușele și pedepsele corporale, dar nu uită că, înainte și după toate astea, sunt și rămân oameni și cer să fie tratați omenește.

Speranța unui deținut e instinctivă, o condamnare de douăzeci de ani nu-l convinge să-și accepte soarta ca pe ceva definitiv, ca realitate singulară. Speranța trăiește în suflet și-l convinge că după ispășirea pedepsei va fi în stare să o ia de la capăt. Libertatea este singura năzuință, chiar și pentru cei condamnați pe viață. Toate lucrurile ce încalcă norma, tot ce implică risc și expun condamnatul la alte pedepse, îi confirmă iluzia libertății. Pentru a se simți liberi o clipă ar fi în stare de orice.

Unora le-au fost dăruite firi atât de alese și frumoase, încât până și gândul că ar putea vreodată să se schimbe în rău, îi pare o absurditate naratorului, alții sunt atât de degradați moral, răspund cu atâta ură încât par imposibil de reabilitat sau de eliberat între oameni cinstiți. Tristețea, suferința, deznădejdea, regretul sunt emoții des întâlnite la majoritatea deținutilor. Dar există și excepții de ticăloși, ajunși în cel mai jos punct de decădere morală, fără procese de conștiință față de mârșăviile făcute, ce văd ocna ca pe o situație care-i eliberează de orice norme de conduită civică și-i scutesc de orice scrupule. Oameni cu credință, ce se căiesc, aduși laolaltă cu oameni fără nicio lege sau resort moral, stăpâniți doar de latura animalică. Mai greu de suportat pentru deținuți e când această cruzime și bestialitate sunt trăsături ale celor care îi supraveghează.

Poate cea mai profundă detaliere este întâlnirea și impactul pe care mediul ocnei îl are inițial asupra naratorului. Dușmania, ura și discriminarea față de cei considerați nobili îl aruncă în depresie. Vede munca fizică ca fiind singura salvare, singurul mod în care își putea uita neliniștea si tensiunea nervoasă. Realizează în scurt timp că omul este înzestrat natural cu un grad de adaptabilitate infinit și că în timp se poate obișnui cu orice. Deși, nu a fost considerat de ceilalți ocnași niciodată ca fiind unul de-al lor, este conștient că a devenit asemenea tuturor, un ocnaș, un proscris, un mort viu. Resimte mult mai tare privarea de plăcerile spirituale, ca lectura, teatrul, conversația filozofică decât resimte munca silnică sau lipsurile materiale.

Oameni răi întâlnești pretutindeni, iar printre cei răi se găsesc și oameni buni, îmi zisei în chip de consolare. Cine știe, poate că aceștia de aici nu sunt mult mai răi decât ceilalți, care au rămas dincolo de zidurile temniței.

Teme recunoscute din opera lui Dostoievsky apar și aici analizate, ca libertatea, temperamentul, moralitatea, crima și implicit nebunia. Dostoievsky, prin analiza sa minuțioasă, prin folosirea propriei traume pentru a dezvolta o capodoperă, încearcă să explice că moralitatea și psihicul condamnatului sunt influențate întotdeauna negativ de detenție. Oamenii nu devin criminali în închisoare, ci așa intra acolo, dar e conștient că, odată intrați, se înrăiesc și decad. Un eseu intens despre o lume a proscrișilor, a morților vii, unde mulți își păstrează umanitatea, dar de unde puțini reușesc să iasă și să-și reia viața. O carte care m-a făcut să înțeleg încă o dată de ce îl prefer pe Dostoievsky în detrimentul altor clasici ruși.

Ocnașul însuși e ca un codru de pâine care, odată tăiat, la loc nu se mai lipește.

Titlu: AMINTIRI DIN CASA MORȚILOR
Autor: F.M. Dostoievsky
An apariție : 2014
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 8589

Alte recenzii de la F.M. Dostoievsky:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Înțepătura de albină” de Paul Murray
Recenzie ”Înțepătura de albină” de Paul Murray

Înțepătura de albină a fost favorită în 2003 la Booker Prize și chiar dacă a pierdut în favoarea unei capodopere, e adevărat, rămâne o carte care mie mi-a plăcut tare mult. Este însă o cărămidă care pune pe tapet o familie ce se destramă sub presiunea socială a unei...

Recenzie ”Prophet Song” de Paul Lynch
Recenzie ”Prophet Song” de Paul Lynch

The thing that hath been, it is that which shall be; and that which is done is that which shall be done; and there is no new thing under the sun. Senzația cu care am rămas pe toată lectura cărții, dar și după ce am terminat-o este că a fost scrisă cu scopul de a...

Recenzie ”Violonista” de Hariett Constable
Recenzie ”Violonista” de Hariett Constable

A fost cândva o fetiță pe care a iubit-o numai muzica Anna Maria della Pietà s-a născut dintr-o mamă care nu i-a putut oferi nimic, o prostituată. A fost abandonată la Ospedale della Pietà, locul unde copiii nedoriți sunt lăsați să crească printre ziduri care ascund...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 6 ani, 25 zile și a scris până acum 603 articole. Se află pe poziția 3 din 17 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments