Amn3zia de Cristina Lincu poate înșela cititorul prin copertă și prin numărul redus de pagini. Descrierea de pe coperta IV poate, la fel de simplu, induce în eroare. Niciodată, o carte, din exterior privind-o, nu reușește să transmită, ce anume vei descoperi, cum anume vei face față profunzimii și emoției, odată ce pornești în noua călătorie literară. Cât de ușor, ori cât de complicat va fi, rămâne să-ți răspunzi singur. De la autoarea Cristina Lincu nu am mai citit nimic, dar cele 192 de pagini nu păreau să-mi dea vreo bătaie de cap. Cât de tare m-am putut păcăli, dar nu am niciun fel de regret.
Nu e o defavoare, nu e o critică, nu e negativ ceea ce spun și nicio etichetă, ci doar vreau să-mi exprim admirația și prețuirea față de acest roman, scris cu atâta sinceritate și curaj, cu responsabilitate și asumare. Numai un autor bun, cu adevărat bun, poate scrie un astfel de roman profund, autentic, abundent în emoții și ancorat în realitate.
Oricât de cititor m-aș numi eu, uneori, dau peste romane care, mă iau mereu prin surprindere, iar Amn3zia este una dintre ele. Ca să înțelegi despre ce vorbesc, am să o spun direct: n-ai timp să te acomodezi prea bine, că deja participi la tot ce se întâmplă, ești parte din acțiune – umbli prin toate cotloanele minții și ale sufletului să pricepi, să capeți curaj pentru a putea să adresezi întrebările ale căror răspuns se transformă în menghina care te lasă mut în fața trăirilor Anei. Și doare tare, căci realizezi că nu poți ajuta, nu poți schimba, ba chiar ești forțat să vezi, să simți și să trăiești totul. Nu te poți retrage, ci trebuie doar să aștepți împlinirea destinului și a transformării ei totale – totul se va întâmpla treptat, pas cu pas, lovitură cu lovitură. Va rezista Ana acestui val dureros?
În timpul lecturii mă întrebam dacă ar fi aceasta o poveste reală, dacă un om drag ar trece prin asta, oare ar putea face față? Dar oare eu aș putea rezista neputinței de a schimba, în bine, situația pentru el? Dacă aș fi în locul Anei cât aș rezista și cum? Toate aceste răspunsuri, oricare ar fi ele, îmi provoacă durere.
M-a luat valul emoțiilor și-aș tot scrie, dar nu v-am spus nimic despre situația Anei, despre tot ce-a trăit ea – rău și bun, de a m-a făcut să mă întreb dacă doar visez sau cineva se joacă cu mintea mea.
Ana Moscăianu are parte de multe dezamăgiri din partea vieții, dar iubirea pentru Radu îi este răsplătită prin prezența gemenilor. Știe că a pierdut șansa de a-și urma visul – până și dreptul la a visa și a trăi realitatea aceasta i-a fost refuzată. L-a avut, dar a pierdut și bărbatul pe care îl iubește.
Care este adevărul, sau mai bine spus, cât este adevărat din ceea ce știe Ana? O altă bucată de realitate din viața ei o reprezintă Ioana – singura prietenă, singura care știe adevărul. Dar care știe mai mult decât îi spune Anei – încercând să o determine să renunțe la tot ce înseamnă Radu.
O mulțime de secrete devin lovituri puternice pentru femeia care nu vrea să renunțe la luptă. Nici măcar întâlnirea dintre ea și Radu nu o ajută să pună capăt suferinței. Când viața nu-ți este decât o luptă continuă, nu știi să faci altceva decât să te lupți – cu tine, cu piedici și cu cei din jur. De ce? pentru a dovedi că meriți, că nu ai greșit și că ești acuzat pe nedrept.
Mai are Ana vreo șansă sau există vindecare pentru această mare de durere în care se cufundă inima unei mame? O dramă psihologică în care nu există un singur vinovat.
Alte recenzii de la Cristina Lincu:
