Recenzie ”Amn3zia” de Cristina Lincu

de | iul. 25, 2022 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Amn3zia de Cristina Lincu poate înșela cititorul prin copertă și prin numărul redus de pagini. Descrierea de pe coperta IV poate, la fel de simplu, induce în eroare. Niciodată, o carte, din exterior privind-o, nu reușește să transmită, ce anume vei descoperi, cum anume vei face față profunzimii și emoției, odată ce pornești în noua călătorie literară. Cât de ușor, ori cât de complicat  va fi, rămâne să-ți răspunzi singur. De la autoarea Cristina Lincu nu am mai citit nimic, dar cele 192 de pagini nu păreau să-mi dea vreo bătaie de cap. Cât de tare m-am putut păcăli, dar nu am niciun fel de regret.

Nu e o defavoare, nu e o critică, nu e negativ ceea ce spun și nicio etichetă, ci doar vreau să-mi exprim admirația și prețuirea față de acest roman, scris cu atâta sinceritate și curaj, cu responsabilitate și asumare. Numai un autor bun, cu adevărat bun, poate scrie un astfel de roman profund, autentic, abundent în emoții și ancorat în realitate.

Oricât de cititor m-aș numi eu, uneori, dau peste romane care, mă iau mereu prin surprindere, iar Amn3zia este una dintre ele. Ca să înțelegi despre ce vorbesc, am să o spun direct: n-ai timp să te acomodezi prea bine, că deja participi la tot ce se întâmplă, ești parte din acțiune – umbli prin toate cotloanele minții și ale sufletului să pricepi, să capeți curaj pentru a putea să adresezi întrebările ale căror răspuns se transformă în menghina care te lasă mut în fața trăirilor Anei. Și doare tare, căci realizezi că nu poți ajuta, nu poți schimba, ba chiar ești forțat să vezi, să simți și să trăiești totul. Nu te poți retrage, ci trebuie doar să aștepți împlinirea destinului și a transformării ei totale – totul se va întâmpla treptat, pas cu pas, lovitură cu lovitură. Va rezista Ana acestui val dureros?

În timpul lecturii mă întrebam dacă ar fi aceasta o poveste reală, dacă un om drag ar trece prin asta, oare ar putea face față?  Dar oare eu aș putea rezista neputinței de a schimba, în bine, situația pentru el? Dacă aș fi în locul Anei cât aș rezista și cum? Toate aceste răspunsuri, oricare ar fi ele, îmi provoacă durere.

M-a luat valul emoțiilor și-aș tot scrie, dar nu v-am spus nimic despre situația Anei, despre tot ce-a trăit ea – rău și bun, de a m-a făcut să mă întreb dacă doar visez sau cineva se joacă cu mintea mea.

Ana Moscăianu are parte de multe dezamăgiri din partea vieții, dar iubirea pentru Radu îi este răsplătită prin prezența gemenilor. Știe că a pierdut șansa de a-și urma visul – până și dreptul la a visa și a trăi realitatea aceasta i-a fost refuzată. L-a avut, dar a pierdut și bărbatul pe care îl iubește.

Care este adevărul, sau mai bine spus, cât este adevărat din ceea ce știe Ana? O altă bucată de realitate din viața ei o reprezintă Ioana – singura prietenă, singura care știe adevărul. Dar care știe mai mult decât îi spune Anei – încercând să o determine să renunțe la tot ce înseamnă Radu.

O mulțime de secrete devin lovituri puternice pentru femeia care nu vrea să renunțe la luptă. Nici măcar întâlnirea dintre ea și Radu nu o ajută să pună capăt suferinței. Când viața nu-ți este decât o luptă continuă, nu știi să faci altceva decât să te lupți – cu tine, cu piedici și cu cei din jur. De ce? pentru a dovedi că meriți, că nu ai greșit și că ești acuzat pe nedrept.

Mai are Ana vreo șansă sau există vindecare pentru această mare de durere în care se cufundă inima unei mame? O dramă psihologică în care nu există un singur vinovat.

Titlu: AMN3ZIA
Autor: Cristina Lincu
An apariție : 2018
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 192
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 16437

Alte recenzii de la Cristina Lincu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Laura Elena Apetroaie este redactor Booknation.ro de 11 ani, 2 zile și a scris până acum 62 articole. Se află pe poziția 11 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Laura Elena Apetroaie aici. Laura Elena Apetroaie are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments