Anii este jurnalul unei generații, este o privire critică și obiectivă asupra subiectelor de interes și actualitate care au frământat societatea de-a lungul a șase decenii. Este o carte de introspecție și analiză care urmărește schimbarea și ceea ce vine odată cu ea. Este într-adevăr o carte altfel, o sinteză extraordinar de bine-gândită și atotcuprinzătoare care deși urmărește parcursul unui om nu este povestea vieții lui. N-o să spun multe despre cartea aceasta, deoarece nu este o carte de povestit, este o carte de citit. Este argumentul pentru Premiul Nobel primit, cel care, dacă Confesiunea adolescentei nu v-a convins, vine să sintetizeze esența și să explice forța și viziunea acestei scriitoare. Știu că are mulți contestatari. Știu că se vorbește mult prin online că nu merită atenția primită și nu convinge cu scrierile sale. Sincer, nu mă interesează părerile altora. Mă interesează doar a mea. Și pe mine m-a convins de la prima carte. Anii a fost cireașa de pe tort și cred că a reușit ceva foarte original și foarte amplu, având în vedere numărul redus de pagini. A reușit să concentreze în câteva sute de pagini atât de multe evenimente, trăiri, tendințe, nemulțumiri, tragedii, încât dacă stai să le înșiri ar putea părea imposibil și aș fi acuzată că bat câmpii de cei care n-au citit-o încă. De aceea e mai bine s-o cititi înainte s-o discutăm.
Este uimitor cât de clar și precis eul autoarei este încadrat în societate. Este o autobiografie care urmărește o întreagă generație, nu doar un singur om, raportându-l la visurile și problemele generale, făcând din eul personal un eu general. Este glasul unei generații și lupta cu inegalitățile și constrângerile care i-au alimentat nemulțumirile și i-au frânt aripile. Este despre efemeritatea vieții și puterea schimbării.
Urmărindu-și maturizarea și viața, portretizând diverse ipostaze ale personajului cu ajutorul unor poze de familie, plecând de la aspectul fizic, autoarea analizează profund și-și despică propria mentalitate asociind-o mentalității generale a societății în care trăiește. Urmărește schimbările sociale în plan personal, dar le înglobează în tendința generală a epocii, simpatizând cu unele idei, detașându-se de altele și acuzându-le pe cele care o împiedică să-și găsească libertatea de gândire și mișcare.
Născută în anii ‘40 în timpul războiului și a lipsurilor, amintirile din acea perioadă se învârt în jurul meselor familiale unde copiii își aud părinții povestind despre supraviețuire și rezistență, dar și despre perioada imediat următoare a războiului și percep inconștient dificultatea vechii generații de a ieși din acest con de umbră în care a fost aruncată. Războiul le-a limitat orizonturile, se reîntorc la acele vremuri aspre și crude, rememorând iar și iar întâmplări personale, dar evitând voit cadrul general. Vorbește apoi despre anii ‘60 și ‘70 care au împrăștiat aroma înșelătoare a visului libertății și democrației, dar în care explodează și promisiunea modernizării sexuale și implicațiile acestor eliberări în viața omului obișnuit. Vorbește despre frământările politice de la sfârșitul anilor ‘90 și avântul tehnologiei din anii 2000. Raportează toate aceste realități istorice majore la câteva poze ale unei fete-femei în continuă schimbare, de la o fetiță cu codițe aflată în vacanță la o femeie cu părul încărunțit înconjurată de nepoți.
Căutandu-și identitatea între paginile unui album cu fotografii de familie, Annie își rememorează parcursul, dar construind foarte amplu și cu multe detalii marcante scena socială generală în care este ancorată. Viața ei este strâns legată și influențată de comunitatea în care trăiește și este foarte conștientă cât de mult au contat în maturizarea ei și ce mare influență au avut tendințele, opiniile, înclinațiile și viziunile generale socio-politice. Fără ele, personalitatea ei ar fi fost probabil alta și ea ar fi trăit poate total diferit.
Alte recenzii de la Annie Ernaux:
