Recenzie “Arta negocierii” de Chris Voss

de | nov. 29, 2023 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți, Sociologie

Chris Voss, fost agent FBI, cu o experiență de neegalat în domeniul negocierilor, scoate acest manual aplicabil vieții de zi cu zi.

Arta negocierii cuprinde zece capitole cheie, fiecare dintre ele subliniind un punct crucial în desfășurarea unei negocieri.

Oare chiar reușește el să ne învețe cum să tratăm situațiile în care dorim să obținem ceva?

Chiar ne oferă armele unei negocieri cu reușită sigură?

Are ponturi de dat în așa fel încât, de mâine, să avem tot ce ne trebuie pentru a câștiga ce ne-am propus?

Este foarte interesantă căutarea acestor răspunsuri în paginile cărții.

Dacă ești un tânăr la început de drum, îți va aduce o perspectivă valoroasă și cu siguranță folositoare mai ales în situațiile de la jobul tău.

Dacă ești un om de vânzări cu experiență și crezi că această carte te poate ajuta să devii Number1 în domeniul tău, s-ar putea să descoperi că ai încercat deja destule sfaturi de aici și tot nu ai găsit soluția ideală.

Dacă, în schimb, ești doar pur și simplu curios, află că există câteva tehnici universal valabile, pe care dacă le aplici cu tact și la momentul potrivit, s-a dovedit că îți pot aduce multe rezultate favorabile.

Desigur nu există o singură regulă de aur pe care să o folosim întotdeauna și care să ne facă învingători de fiecare dată, fără excepție.

Negocierea este o artă! Arta poate fii interpretabilă. Arta înseamnă valorificarea sinelui: a fii tu însuți; a simți, a înțelege și a încerca să comunici, să îi transmiți celuilalt propriile tale trăiri.

Negocierea nu este un război pentru câștigarea puterii. Dintr-un război nu ies niciodată câștigători, din contră sunt doar perdanți. 

Negocierea este un dialog pe care poți să îl conduci pe o traiectorie creată de tine și pe care poți să îl închei cu o victorie duală, dar mai ales atingându-ți scopul tău inițial.

Cum?

Citind cartea, analizând și înțelegând, aplicând, exersând, negociind în fiecare zi.

Titlu: Arta Negocierii
Autor: Chris Voss
,
Tahl Raz
Traducător: Răzvan Lerescu
An apariție : 2016
Editura: GLOBO
Nr. Pagini: 302
Limba: Română
Gen Literar: Sociologie, stiinte politice
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 4527

Alte recenzii de la Chris Voss:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Elena Batis este redactor Booknation.ro de 2 ani, 12 luni, 4 zile și a scris până acum 101 articole. Se află pe poziția 9 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Elena Batis aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments