Recenzie ”Atenție la buzunare!” de Bita

de | nov. 12, 2021 | Recenzii cărți

Sunt cărți care apar în viața noastră pentru că le alegem și sunt cărți care apar în viața noastră spontan. În cazul cărții ”Atenție la buzunare!” a fost al doilea scenariu. 

O carte scrisă de autorul ”Bita” un autor care a reușit să trezească în mine curiozitatea suficient de tare de am lăsat cu greu cartea din mână în fiecare seară. 

,,Până am găsit martor la flagrant şi până să vină duba de la secţie, s-a dus duma (s-a aflat) că Ciotoi mic a fost turnat în flagrant și cum domiciliul membrilor clanului se afla în imediata apropiere a patiseriei, aceștia s-au înfiinţat să-şi apere „fratele”.

Este o carte care prezintă povestea unor altfel de eroi, nu este vorba de eroii din filmele celebre, ci de acei eroi simpli, care se asigură zi de zi că suntem bine și în siguranță. 

Personajele cărții sunt construite atent, chiar și cu câteva note de umor, abia aștept să le descoperiți singuri, să le cunoașteți aventurile, poveștile și caracterele. Autorul are grijă să scoată în evidență fiecare unicitate pe care o au personajele. Prin aceste caracteristici unice reuşeşte să ne ducă adânc în poveste, vei observa cum încet, încet, eşti în mijlocul acţiunii. 

Ce mi-a atras în mod direct atenția în povestea cărții a fost lupta dintre bine și rău, justițiara din mine s-a activat imediat ce a observat detaliile acestei lupte ce se duce de mii de ani. Eram curioasă în mod constant cine va câștiga, va reuși răul să țină binele departe, sau binele va reuși să triumfe ca de fiecare dată. 

Limbajul cărții este unul natural, familiar, care te va duce în acele seri de familie în care vă relatați la cină aventurile de peste zi, nu este un limbaj complicat care să pună un zid de înțelegere între tine și acțiune. 

,,De cum au urcat, românaşii s-au pus pe treabă, apropiindu-se precum hienele de o femeie a cărei geantă avea un sistem de închidere mai lejer, dar Burcea, care avea rolul de girofar, după ce a scanat zona și a dat cu ochii de Vasile, a tras o fluierătură scurtă, dar puternică, moment în care cei doi s-au oprit brusc din activitate şi au pus mâinile pe bară.”

Ce o să observați în majoritatea scenelor și sunt sigură că o să vă placă, o să fie doza de adrenalină oferită de scenele trăite de eroii noștri, scenele în care riscul este la puterea 100, acele momente în care inima îți bate de curiozitate și suspans.

Iubesc cărțile care sunt autentice, care reușesc să transmită acțiunea prin sinceritate, cartea este catalogată drept ficțiune, însă au fost multe scene în care am simțit realitatea de zi cu zi.   

,, Îmi este dor de acele zile în care eram toţi ca o familie, de acele zile în care onoarea şi prietenia erau criterii de bază într-o echipă de flagrant, de acele zile precum cea de atunci, în care cinci oameni total diferiţi, dar uniţi într-un scop comun, stăteau la o bere luându-și la revedere.”

Îți recomand un fotoliu comod, un pahar de vin bun sau un ceai și desigur cartea ”Atenție la buzunare!”, îți promit că după câteva pagini îți va fi greu să o pui jos, e un mic drog care îți va hrăni nevoia de suspans, mister și adrenalină. 

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE letras.ro

Titlu: ATENȚIE LA BUZUNARE!
Autor: Bita
An apariție : 2021
Editura: LETRAS
Nr. Pagini: 172
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1020

Alte recenzii de la Bita:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth
Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth

Romanul "Animal pe moarte" de Philip Roth realizează o meditație profundă asupra iubirii, morții și trecerii timpului, străbătută de un fir narativ complex și captivant. Romanul explorează relația dintre un profesor universitar în vârstă, David Kepesh, și o tânără...

Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom
Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom

  Psihologul și psihanalistul Irvin D. Yalom, autor al mai multor lucrări de psihoterapie, a delectat publicul larg și cu câteva romane, între care și “Problema Spinoza”. Acest volum dezvoltă în paralel două planuri, la distanța de câteva secole, care se...

Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout
Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout

,,El o poate proteja de oricine, însă nu și de el însuși” Povestea din Ispita bodyguardului explorează aventura tumultoasă a unei jurnaliste, Alana Gore, și a bodyguardului ei, Chandler Gamble, într-o călătorie presărată cu provocări și atracție. Confruntată cu o...

5 1 vote
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments