Aurul maorilor numără nu mai puţin de 743 de pagini. Cu toate acestea, povestea zboară, aproape că se citeşte singură. Te laşi cuprins în mrejele vieţilor lui Mary Kathleen şi Michael de la primele pagini şi, în scurt timp, eşti cu totul vrăjit. În acelaşi timp, trebuie să ai grijă asupra momentului când te opreşti la această poveste. Dacă păşeşti în lumea lui Sarah Lark după alte multe lecturi, te vei simţi brusc secat şi, la un moment dat, nu vei fi în stare nici să continui lectura, dar nici să-ţi iei gândul de la ea. Vei fi cuprins de frustrarea celui ce vrea să citească, dar nu-şi are întreaga dorinţă concentrată şi faptic.
Revenind, Kathleen şi Michael sunt loviţi de săgeata lui Cupidon, la vârsta adolescentină când visezi cu ochii deschişi fără a da importanţă consecinţelor. De altfel, mintea ta îmbătă de dragoste n-ar accepta nicodată că escapadele amoroase ar avea şi consecinţe. Nicidecum. Însă Kathleen şi Michael ajung repede să le simtă pe propria piele. Ambii irlandezi săraci, muncitori pe moşia lordulul Wetherby, trăind de pe azi pe mâine la mijlocul secolului al XIX-lea, sunt totuşi mult prea tineri pentru a simţi cu adevărat drama existenţei lor.
Visul lui Michael este acela de a pleca în America, luând-o pe Mary Kathleen cu el, atunci când ar agoni destui bani. Din ce anume, nu ştim încă. Acest lucru devine o necesitate însă, când, Kathleen este strânsă cu uşa de părinţi cu o posibilă căsătorie, iar pe deasupra aceasta rămâne însărcinată cu Michael. Astfel, ajunge Michael să fure trei saci cu grâne de sub supravegherea responsabilului moşiei Wetherby, Trevallion. Grânele ajung în munţi, folosiţi pentru whisky de contrabandă a cărui distilator este chiar tatăl lui Michael, fiul fiind cel ce-l vinde la cârciumile din împrejurimi.
-Actele! Nimeni nu pleacă de aici până nu ştim cine e şi de unde vine! Urlă unul dintre ei.
Kathleen păli de disperare. Nu se putea legitima.
-Ei, hai, mămică, aici nu-l găsim! Zise micuţul cu o voce suavă. Aici e numai poliţie! Uite mămică, ce uniforme frumoase au!
Micuţul îi privea pe bărbaţi cu o admiraţie nevinovată, pişcând-o de mână pe Kathleen în acelaşi timp.
-Plângi! Şuieră el.
Kathleen sughiţă. Îi venea cu mult mai uşor decât zâmbetul de mai devreme. Harry o trase în direcţia ieşirii.
Oricum, Michael este prins şi ajunge deportat pe insula Van Diemen’s Land, alături de alţi deţinuţi. Pe vaporul ce-l transportă în noua sa închisoare, paşii lui Michael se intersecteză cu cei ai lui Lizzie, prostituată, închisă findcă a furat câteva pâini pentru copii prietenei sale care, în utlimă instanţă, o abandonează în mâinile legii. Lizzie va fi îngerul lui Michael fiindcă, de-a lungul timpului nu numai că-l va salva din toate situaţiile în care el se aruncă prosteşte, însă îl va ghida şi spre reuşită.
Rămasă în urmă, cu un copil, Kathleen se va mărita cu Ian Coltrane care, ştiind de banii pentru drumul spre America, va pleca cu proaspăta lui soţie şi cu copilul nenăscut spre Noua Zeelandă. Printre anii de coşmar trăiţi alături de Ian, Kathleen o va cunoaşte pe Claire Edmunds care, precum Lizzie, va acţiona precum o busolă pentru noua sa prietenă. Cei patru vor avea parte de o mulţime de urcuşuri şi coborâşuri. Fiecare va avea partea lui de suferinţă, fiecare va pleca în prorpia-i călătoria. Într-un final, peste ani, paşii li se vor întâlni. Însă se va mai oglindi iubirea de la şaisprezece ani cu cea de la peste treizeci de ani?
Kathleen făcu ochii mari.
-Dar noi suntem prietene…
Claire inspiră adânc.
-Kathleen Coltrane a fost prietena mea, zise ea apoi. Dar ea se pare că a murit. Acum, locuiesc împreună cu maica Mary Kathleen, iar cu ea am prea puţine în comun. Mi-aş dori să o readuc pe Kathleen la viaţă. Şi, dacă va trebui să o lovesc şi să o bat pe smiorcăita asta de Mary, să îi tai sursa de venit şi să o scot în stradă, atunci o voi face, indiferent dacă-mi va fi sau nu prietenă după aceea!
Aurul maorilor este o poveste impresionantă, în ciuda faptului că am ajuns să detest secolul al XIX-lea, şi mare parte din lectură n-am făcut decât să critic personjele. Atât Michael cât şi Kathleen sunt de o naivitate absurdă, acţionând fără nici o precauţie. Mai rău, Michael nu învaţă nimic din trecerea timpului. Lipsa sa de consideraţie faţă de Lizzie fără ajutorul căreia şi-ar fi pierdut viaţa pe insula Van Dieman’s Land, în lanţuri, este îngrozitoare. Şi este de-un egoist pur.
-Foarte străin, Kathleen, zise el încet, apoape fără zgomot. Cerul… Mă gândeam că mă uit în jos, dar mă uit în sus, spre cer, peste cer… Ciudat, Kathleen…
Lizzie, chiar începuse să mă irite cu alergătura ei spre salvarea iubirii vieţii sale îngrozitor de „încet la minte”. Am apreciat însă dorinţa ei hulpavă de a învăţa necontenit din orice experienţă. Nu degeaba a devenit un om apreciat în tribul maorilor. Lizzie este ca o zeiţă căreia lumea îi pune piedici pe care ea le vede precum o provocare pe care are de gând să o câştige.
-O să-i căutăm lui Lizzie a noastră un viticultor! Ce părere ai, Lizzie- să fie un francez cu ochii asemenea jăraticului din Languedoc sau mai bine un german blond cu ochi albaştri?
-Unul cu părul negru şi cu ochi albaştri, răspundea atunci Lizzie, cochetând, dar mă tem că acest soi se află în Irlanda şi distilează whisky!
Kathleen e uimitor de slabă ca şi om. Noroc cu Claire ce îi insuflă din vivacitate şi îi mai deschide câte o fereastră spre lume şi minunăţiile sale. Astfel, ajung şi cei doi copii ai lui Kathleen să guste din miraculosul de dincolo de ura lui Ian Coltrane şi al fiului ce-i seamănă leit, Colin. N-am putut, în ciuda felului de a fi a lui Colin, să înţeleg totuşi, cum de a putut Kathleen să îl lase în urmă. Sunt conştientă că influenţa lui Ian asupra acestuia ar fi tras toată familia spre dezastru, dar… era fiul ei la urma urmei.
Sarah Lark te aleargă în zeci de evenimente, îţi face cunoştinţă cu zeci de oameni, îşi împrăştie personajele în zeci de direcţii şi când crezi că a venit timpul pentru reuniune, ea le spulberă din nou în vânt. Aurul maorilor te poartă în lumea deciziilor pripite, a naivităţii crescânde, a sufletelor puternice ce pot salva alte vieţi, în braţele acelor oameni ce pot fi adevăraţi fari călăuzitori. Deasupra acestora, pluteşte tribul maori care, asaltaţi de pakeha ne învaţă propriile tradiţii.
-Cel puţin, asta e părerea maorilor: avem mereu nevoie de un munte, care să ne ţină ancoraţi în prezent. Maunga- ei numesc asta maunga.
Kathleen zâmbi.
-Ei, vezi? Lizzie este maunga al tău! În cazul în care poate fi un om. Dar eu nu sunt. Nu sunt suficient de puternică să te ancorez, eu însămi am nevoie de o ancoră! Să vedem dacă poate fi Peter.
Acest prim volum din Trilogia Kauri semnat Sarah Lark este disponibil pe site-ul Editurii Rao şi în librăriile partenere.
Alte recenzii de la Sarah Lark:
