Predilecția mea pentru literatură nordică a luat ființă, cred, pe când aveam vreo 19 ani. În mâinile mele nimerise un roman de Anne Holt, care țin minte că mă ținuse trează mult timp. Devoram titlurile unul după altul, încercând să descopăr optica răului în toate formele sale, nordicii fiind fantastici la acest capitol. Iată că și această cronică se dedică unui norvegian, pe numele său Frode Sander Øien. Nu-ți spune nimic acest nume? Hmm, dar dacă menționez pseudonimul Samuel Bjørk? Bingo! Deja lucrurile devin mult mai fierbinți.
Samuel Bjørk este un autor din Norvegia, cu o listă impunătoare de romane crime și piese de teatru, pe care l-am descoperi prin intermediul volumului „Băiatul din lumina farurilor”, tradus de Liliana Pelici, la editura Rao, în 2021.
Imaginează-ți că într-un oraș calm apare un criminal în serie care ucide, se pare, absolut la întâmplare o serie de victime. Pare să fie obsedat de cinematografia omuciderii, deoarece fiecare nouă scenă a crimei seamănă izbitor cu o piesă dramatică: de la balerina înecată pe fundul unui lac și până la băiatul în slipi care e mort într-o mașină, pe bancheta căreia arde o casă de păpuși. Ce vrea să spună prin aceste fapte criminalul? De ce e nevoie să facă toate aceste acțiuni, ucigându-și, într-un final victimele cu o injecție de antigel drept în inimă?
În căutarea infractorului pornește detectivul Munch, însoțit de temerara Mia Kruger. Acest duo pare să ia lumea în piept doar pentru a descâlci firele încurcate ale acestei istorii tenebre. Deși disfuncțional la prima vedere, Mia luptă cu depresia după moartea surorii gemene, iar Munch iese șifonat dintr-o căsnicie și suferă pentru fiica sa rămasă invalidă după atacul unui alt criminal, acest tandem pare să se descurce cu orice fel de puzzle. Intuiția ascuțită, atenția la detalii, nevoia de dreptate – iată doar câteva dintre elementele pe care cei doi le pun la baza anchetei lor.
Romanul „Băiatul din lumina farurilor” este un adevărat deliciu pentru cititorii care caută o porție de adrenalină. Se citește rapid, este scris cu o mână viguroasă și hotărâtă. Se pare că Samuel Bjørk vrea să transpună ideea de rău malefic în forma sa cea mai inventivă, obsesivă, distrugătoare.
Cred că e o demonstrație evidentă de talent să bagi în peste 400 de pagini, cât are cartea, o serie de evenimente fulminante, obscure, să ridici subiecte sensibile precum e consumul de droguri, alcoolismul sau nevoia de a rezista în fața unei societăți care pare să pice în plasa ispitelor zilnic.
Bjørk e un observator fin al naturii umane, iar felul în care ridică și lasă cortina în narațiunea sa, metoda cu care își inventează ritmicitatea scrierii, toate conferă acestui roman acea rețetă a succesului, pe care cu greu o prind alți autori.
Dacă sunteți în căutarea unui roman care v-ar asigura nițică insomnii și v-ar ține în priză, atunci sigur această recomandare vi se va potrivi. Eu mi-am promis să citesc cam tot ce a scris acest autor, mai ales în pauzele de gândire, când avem nevoie să ne detașăm de realitate și să ne lăsăm pradă senzațiilor tari.





Foarte interesat. Mulțumesc de recomandare. Am citit până acum câteva cărți de Jo Nesbo și mi-au plăcut. Am să achiziționez cartea și am să mă delectez în concediu. 🙂 O vară frumoasă!