Bărbatul care a murit de două ori este partea a doua a seriei Clubul crimelor de joi și am savurat-o la fel de tare cum am savurat și prima parte. Farmecul cărții nu îl constituie complexitatea cazului anchetat, nici misterul, nici ritmul, ci personajele care sunt absolut delicioase.
Exact ca în prima parte, mi-a plăcut pentru că nu m-a solicitat într-o zi de duminică, ci m-a relaxat, mi-a plăcut pentru că nu mi-am încruntat sprâncenele citind, ci pentru că mi-am exersat zâmbetul și ridurile de „fericire” din jurul ochilor. Am adorat personajele delicioase și amuzante și experimentate și credibile, care fac greșeli și care știu să le îndrepte și să și le asume.
Asa cum am aflat în prima parte, Clubul crimelor de joi este unul dintre grupurile nonconformiste și de neînchipuit a rezista timpului care are ca membri, patru indivizi total diferiți, ce se adună odată pe săptămână pentru a rezolva cazuri de crimă rămase neelucidate pe care s-a așternut praful. Acești patru membri, oameni ce au depășit de ceva timp a doua tinerețe sunt rezidenți ai unui sat paradisiac, destinat unei elite pensionare. Refugiul pretențios și exclusivist se numește Coopers Chase și își merită renumele. Anturajul este elevat, serviciile superioare și condițiile pretențioase.
Ce este așa deosebit la acești patru pensionari?
Avantajul și calitatea lor sunt că au atins deja vârsta la care amenințările nu mai funcționează. Recunosc prietenia, loialitatea, pasiunea și încrederea, își manifestă empatia și susținerea pentru lupte care merită duse, își depun efortul pentru cauze ce par pierdute, apreciază un pahar de vin, o oră de socializare, o clipă de atenție, o privire plină de melancolie și recepționează tot ce este nou cu aviditate, dar în manieră proprie, ce aparține unor vremuri apuse. Să nu vă imaginați că au parte numai de clipe de fericire și nu le lipsește nimic niciodată. Din contră, toți au problemele și greutățile lor, dar știu că finalul se apropie și că viața, oricât de grea ar fi, merită trăită. Dar au toate vorbele la ei, au mintea mai lucidă decât un adolescent (fapt pe care nu-l recunosc decât atunci când e nevoie) și au un umor fin și cult care îți gâdilă mustățile.
Apariția unui nou caz nu mai constituie o surpriză pentru cei patru care sunt deja veterani în elucidarea misterelor. De data aceasta, provocarea o constituie fostul soț al lui Elizabeth, un spion care, așa cum a făcut toată viața, a dat puțin cu bâta-n baltă, și nu în orice baltă, în balta mafiei…Hăituit de niște tipi care nu prea știu de glumă pentru câteva diamante, pe care nici în ruptul capului n-ar recunoaște că le-a subtilizat, bărbatul cere protecția fostei sale soții și caută adăpost în cartierul acesteia exclusivist, colonia de pensionari.
Ceilalți membri ai clubului se trezesc implicați în acest caz, fapt care nu-i deranjează absolut deloc. Iubesc adrenalina, acțiunea, enigmele și, oricum, altă treabă n-au. Jocey, vorbăreață, senină, deschisă și dornică de aventură, Ron, gălăgios, bătăios, guraliv și plin de el și Ibrahim, calculat, educat și boem se prind în horă. Până la urmă câteva diamante în valoare de vreo 20 de milioane n-ar strica nimănui, nu?
Pe lângă aceasta misiune dificilă, Ibrahim are parte de un incident nefericit care necesită și el puțin din atenția specială a lui Elizabeth, creierul grupului. Înspăimântătoare, intimidantă, autoritară, cu multe relații și cu o minte sclipitoare de spion, este personajul care ia deciziile, cunoaște ușile secrete și știe exact direcția în care trebuie să se îndrepte. Dar o să aveți ceva surprize din partea lui Jocey în această parte care după părerea mea seamănă din ce în ce mai tare cu Melania din cărțile Rodicăi Ojog-Brasoveanu.
Nu vă zic mai multe, dar vă recomand să vă relaxați cu această carte, pentru a urmări patru oameni care în ciuda mentalităților de o viață și a firilor circumspecte reușesc să înțeleagă spre sfârșitul vieții ce înseamnă cu adevărat prietenia și să se bucure de ea.
Alte recenzii de la Richard Osman:
