Recenzie „Biblioburro și cărțile călătoare” de Monica Brown

de | ian. 10, 2020 | Cărți pentru Copii, Recenzii cărți

ȘTIAȚI CĂ…?

În Kenya, caravanele de cămile transportă cărți pentru nomazii din deșert.

În Stockholm, capitala Suediei, „librăria plutitoare”, formată din vapoare încărcate cu cărți, ajunge la cei care locuiesc pe insule.

În Zimbabwe, există o căruță-bibliotecă trasă de măgari.

În Statele Unite, au fost mai întâi căruțe, apoi autobuze cu cărți.

Ei bine, pornind de la această idee de carte-călătoare, autoarea Monica Brown aduce în fața copiilor povestea Biblioburro și Cărțile Călătoare, apărută la Editura Cartemma. Inspirată de această dată din realitatea columbiană, narațiunea își găsește izvorul în demersul inițiat de bibliotecarul și învățătorul Luis Soriano Bohórquez. Acesta, ajutat de cei doi măgari ai săi, duce cărți copiilor care locuiesc în cătunele izolate.

În centrul povestirii stă Ana, fetița care însuflețește peisajul rural zugrăvit idilic și care participă alături de familia sa la activitățile din gospodărie. Însă Anei îi place și să citească. Singura carte pe care fetița o are a fost citită într-atât încât a fost învățată pe de rost. Din nefericire, învățătoarea a plecat din sat luând cu ea toate cărțile. Cu toate acestea, fetița a găsit o alternativă – aceea de a inventa povești, de a imagina, de a născoci. Deși abia schițat, personajul Anei capătă valoare universală fiind ecoul destinelor a mii de copii din întreaga lume.

Dar într-o dimineață sosește în sat un bărbat, însoțit de doi măgari ce cară în spate cărți. Acesta întinde cărțile pe jos, sub un copac, și-i poftește pe copii să i se alăture. Le citește povești  și-i invită pe aceștia să-și aleagă cărțile pe care să le păstreze pentru lectură pentru câteva săptămâni.

Dincolo de aducerea cărții în mediul familiar, în natură, apariția lui Biblioburro este importantă pentru că reorganizează așteptările copiilor legate de ideea de bibliotecă. Bibliotecile nu trebuie să se găsească numai în orașe mari și în spații impunătoare. Ele pot fi și nomade pentru a valorifica dreptul tuturor copiilor la educație.

Mai mult decât atât, odată cu vizita bibliotecarului Ana înțelege ce înseamnă a împărtăși. Pe de o parte, prin bucuria de a-i arăta cărțile și fratelui ei și de a-i citi. Pe de altă parte, scriind propria-i poveste și citind-o copiilor adunați sub copac, la reîntoarcerea bibliotecarului. Povestea Anei devine la rându-i o carte-călătoare, pusă pe spatele măgarului pentru a ajunge la un alt copil asemenea ei.

Presărată de cuvinte în spaniolă care-i conferă un iz autentic, narațiunea Biblioburro și Cărțile Călătoare este o lectură despre râvna spre învățătură și dragoste de carte, dar și despre sacrificiu și devotament și dorința de a insufla copiilor valori nepieritoare.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartemma

Titlu: BIBLIOBURRO ȘI CĂRȚILE CĂLĂTOARE
Autor: Monica Brown
An apariție : 2019
Editura: CARTEMMA
Nr. Pagini: 32
Limba: Română
Gen Literar: Carti pentru copii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1576

Alte recenzii de la Monica Brown:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Adela Ptr. a fost redactor Booknation.ro și a scris 22 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adela Ptr. aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments