Nu am mai citit de ceva vreme F.Scott Fitzgerald, dar încă mai pot simți adânciturile pe care mi le-a lăsat cartea sa, Marele Gatsby. Așa credeam că se va întâmpla și cu Blândețea Nopții…
Blândețea nopții nu e ce m-am așteptat eu să fie. În loc sa îmi deschidă orizonturile, mai mult mi le-a încâlcit. Chiar m-am straduit destul de tare să reusesc să înțeleg conceptul povestii cât de cât.
Sau poate a fost complicată doar pentru mine. Înca nu pot să mă decid în privința ei. Nu știu dacă mi-a plăcut cât de cât, sau dacă nu mi-a plăcut deloc. Totuși, este F.Scott Fitzgerald și îmi place modul lui de a scrie, așa că, o părticică din mine a apreciat această carte.
Ce mi-a placut este modul în care a fost relatată povestea, ma refer la partea cronologică. Îți construiește treptat povestea în minte, chiar dacă la mine a fost în ceață, tot a existat povestea. Și mai ales, o poveste originală. Haotică, din punctul meu de vedere, însă originală.
Acțiunea se concentrează pe povestea de dragoste dintre Dick Diver și Nicole. Cartea este împărțită în 3 mini cărți, iar în prima carte avem perspectiva poveștii din partea unui alt personaj, din afară, Rosemary. Cartea 2 și 3 ne conturează aceea poveste de dragoste din interior, pentru că noi știm, că lucrurile din interior, câteodată nu sunt la fel ca și în exterior. E un mod bun și mimunat care mi-a plăcut la carte.
Dick este acel personaj cu care ne-a obișnuit autorul din multele sale cărți, vrând să aibă o carieră de succes, să aibă bani, provenind dintr-o familie săracă și ajungând să se căsătorească cu o fată bogată. E un personaj complicat, în opinia mea. Încercam încă din primele capitole să îi dibuiesc caracterul, și până la sfârșitul cărții, unde credeam că știu ce fel de om e, tot n-am reușit să îmi dau seama de nimic. Rămâne, chiar și în final, într-un con de umbră, ceea ce e specific lui.
Iar Nicole este copia fidelă a soției sale, Zelda. Mică, frumoasă și plină de bani, avându-i fără să fii ridicat un deget pentru această onoare. Este femeia de care Dick se îndrăgostește pe loc, de la prima vedere, și pe care o salvează chiar cu costul pierderii vieții lui, atât socială, cât și morală. E ca un joc de schimbi de vieți. Fără să își de-a seama, Dick își „schimbă” viața cu cea a lui Nicole. Si asta nu pentru că nu vrea. Iubirea e prea mare pentru a nu face acest sacrificiu.
Din perspectiva mea, cartea putea fi scrisă în alt mod. Ma refer la modul de relatare, la limbaj, la transmiterea de sentimente. Am închis cartea și nu am avut niciun răspuns. Pe parcursul ei, nu m-a făcut să râd, să plâng sau să mi se rupă inima în două. Mi-a dat sentimentul că a fost scrisă de către un Scott beat, care nu reușea să își adune gândurile. Și poate acesta a fost scopul său.
E totuși o capodoperă, scrisa într-o perioadă care reflectă destul de mult vremea anilor `20. Mie, una personal, nu mi-a plăcut pe cât aș fi vrut eu, însă asta să nu vă descurajeze. Citiți-o, și poate voi o să-i descoperiți sensul ascuns. 🙂

„Citiți-o, și poate voi o să-i descoperiți sensul ascuns. ”
Dupa parerea mea nu este nici un sens ascuns in cartea data.
Din contra ,ne da pe fata lucrul care se face dupa cortina.
Din ce se cladeste dragostea adevarata si la ce sacrificii sunt oamenii gata pentru dragoste.
Este doar parerea mea.
Iar faptul ca e semi biografica face sa iubesc si mai mult cartea data.