Tot vreau să vă povestesc de Britt-Marie, și nu prea vreau. Sunt încă frustrată, deşi am terminat-o de câteva zile. Feminista din mine a țipat, a urlat, s-a enervat şi-a dat cu pumnu-n masă. De ce acceptă încă femeile o viață trăită în umbra unui bărbat, o viață de slugă, genul care te obligă să fii acolo tot timpul să ştergi, să cureți, să strângi, să faci bagaje pentru un veşnic nemulțumit nerecunoscător? Pentru că Britt-Marie nu e un caz excepțional, definește o tipologie, o realitate des întâlnită încă, chiar dacă trăim în era egalității sexuale. Gen: Lasă tu visurile tale un pic (vreo 50 de ani aşa) şi hai întâi să avem grijă de ale mele..îs mai importante!
Nu încerc să dau în bărbați. Nu e o prelegere anti-bărbați. Ei doar primesc ce li se oferă, nu-i pot învinovăți. E o prelegere pentru femei. Nici nu elimin compromisul. E parte din viață, şi nu doar într-o căsnicie. Suntem obligați în fiecare zi să facem compromisuri şi să ne încălcăm principii pentru a nu distruge ce am construit. Dar timp trebuie să existe pentru toți. Nu militez pentru egalitatea între sexe. Militez pentru dreptul tuturor la libertate, şansă şi fericire.
Britt-Marie e un caz fericit. Pentru că niciodată nu e prea târziu. Ea reuşeşte să se convingă că merită o şansă şi şi-o acordă. Şi e un lucru minunat pentru că are potențial şi, în sfârşit, îl foloseşte şi în propriul beneficiu. E ca un copil abia născut ce descoperă lumea. Are eşecuri şi succese, e nedumerită şi învață, dar trăieşte, în sfârşit şi pentru ea. Totul e nou şi socializarea nu a fost cea mai mare calitate a ei până acum, nu pentru că n-ar fi empatică, ci pentru că a permis celor dragi s-o indoctrineze şi s-o influențeze. A încercat toată viața să mulțumească oamenii, să le satisfacă nevoile, dar nimeni n-a întrebat-o ea ce şi-ar dori. Dar, pentru prima oară, nu renunță. Face ce ştie să facă cel mai bine. Îi pasă de alții, dar învață şi respectul de sine. Britt trebuie să înceapă să se aprecieze singură înainte de a aştepta să fie apreciată de alții. Nu refuză să ajute, dar pentru prima oară primeşte ceva în schimb. Apreciere şi respect. Nu degeaba, ci pentru că merită. Pentru că e genul de femeie care e în stare să traverseze oceane şi să urce munți atunci când cineva îi cere ajutorul.
Poate că nu ştie să-şi facă plinul singură la maşină, poate nu ştie sloganul celor de la Liverpool sau cum se foloseşte un telefon mobil, dar are calități care contează mai mult. Ştie să iubească, ştie că nu trebuie să judece oamenii, înțelege că fiecare are motivele lui pentru a fi ceea ce este. Şi mai are o calitate. Când ia o decizie, nimic n-o poate opri. Britt e femeia care 40 de ani n-a permis nici o schimbare în stilul ei de viață, iar, acum, când totul se întoarce cu susul în jos, trebuie să facă față provocării. Şi nu doar că-i face față, câştigă detaşat lupta cu reinventarea.
Sunt o maniacă a lecturii. Îmi asum. Citesc cam orice îmi pică în mâna sau îmi trezeşte un pic curiozitatea, dar felul în care mă provoacă Backman să mă analizez şi să-mi pun întrebări existențiale, puțini scriitori reuşesc. Vorbeşte pe limba oricui, scrie cu inima. Cred că în orice limbă ar fi tradus şi oricât de proastă ar fi traducerea efectul este acelaşi.
Britt-Marie te obligă să-ți pui o întrebare simplă, dar cu un răspuns greu: Cum ar trebui să-ți trăieşti viața? Pentru tine ce e important? De ce ții cont când iei decizii capitale? Şi cât de important eşti tu, pentru tine şi pentru alții, în viața ta?
Sper că editura Art să continue treaba bună şi anul acesta şi să aducă cât mai mult din ce scrie Backman în România. Poate nu-s capodopere, dar sunt lecturi ce invită la introspecție şi la împrospătarea concepțiilor, iar mentalității româneaşti chiar i-ar prinde bine câteva schimbări.
Alte recenzii de la Fredrik Backman:
