Recenzie Cărări Clandestine de Emmanuel Kattan

de | iun. 13, 2015 | Beletristică, Literatură Contemporană, Mister, Recenzii cărți

cc483rc483ri

Urăsc să aud că doar pe timpuri se făcea literatură de calitate. „Citește-i pe clasici, acum se scriu doar porcării!” – pare a fi dictonul multora. Și cât se înșeală! Uite, de pildă cei de la Editura Univers au o serie foarte interesantă de romane contemporane numită Romanul secolului XXI.

Săptămâna aceasta m-am delectat cu un roman din colecția amintită mai sus – Cărări clandestine – al scriitorului canadian Emmanuel Kattan. O poveste puțin previzibilă, scrisă într-un mod impecabil, bine documentată – iată pe ce mizează Kattan. Și chiar reușește să câștige pot-ul cel mare: atenția cititorului.

Sara, personajul principal, e o tânără care își caută identitatea. E prinsă între două lumi: mama ei a fost musulmană și tatăl evreu. Părăsește orașul natal, Montreal, pentru a studia arheologia la universitatea din Ierusalim. Aici, deși își face prieteni, nu se adaptează cu adevărat. Într-o zi dispare fără a lăsa niciun un indiciu. Alarmat de faptul că ancheta demarată de poliție nu progresează, tatăl Sarei (Daniel) sosește și el la Ierusalim.

Narațiunea se constituie pe două planuri: prezentul – povestit de către narator și trecutul redat, în mare parte, de Sara prin intermediul jurnalului ei. Emmanuel Kattan recurge la diverse metode pentru a-și prezenta povestea: jurnalul Sarei, mailurile schimbate de aceasta și de Daniel, inserarea unor istorisiri legate de personaje biblice, amintiri ale celor două personaje, nararea întâmplărilor prin care trece Daniel.

La alți scriitori un astfel de melanj este obositor, însă, Emmanuel Kattan realizează trecerile de la un plan la altul într-un mod atât de natural că abia de îți dai seama de această schimbare. Romanul, practic, curge.

Mister, răsturnări de situație, diferențe culturale – iată doar câteva din motivele pentru care v-aș recomanda această carte. Cred că o să-l pun pe lista de cărți pe care le-aș reciti – e genul acela de carte care te surprinde mereu și mereu și mereu!

Titlu: CĂRĂRI CLANDESTINE
Autor: Emmanuel Kattan
An apariție : 2015
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 190
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2495

Alte recenzii de la Emmanuel Kattan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments