Mi-am propus să citesc mai des autori români. Nu înţeleg de ce nu le dăm o şansă, noi pasionaţii de lectură. Aşa ca de acum o să vedeţi în recenziile mele şi autori autohtoni.
Cartea oglinzilor mi-am achiziţionat-o cu ceva timp înainte să o citesc. A stat cuminţică în bibliotecă şi a aşteptat concediu, aşa că a fost savurată la malul mării.
Am fost uimită când am văzut pe semnul de carte cât de multe cărţi publicate are E. O. Chirovici şi nu ştiam de niciuna, dar mă bucur că l-am descoperit.
Cartea oglinzilor este un joc al minţii, o oglindă care nu ştii dacă îţi reflectă sau nu adevărata faţă. O carte care îţi pune mari semne de întrebare: ne cunoaştem suficient? amintirile noastre sunt reale sau fabricate? persoanele de lângă noi sunt cum le vedem sau cum vor să pară în ochii nostri?
Şi ca misterul să fie şi mai adânc apare o crimă rămasă cu autor necunoscut după trecerea anilor.
N-am să vă povestesc din acţiunea cărţii nu e necesar să risipim din misterul ei. Vreau doar să precizez că E. O. Chirovici a reuşit să construiască într-un mod excepţional personajul feminim Laura. O făptură cameleonică ce îţi pune mintea la încercare de multe ori de-a lungul cărţii.
Poate că în unele cazuri fuse vorba de atracţie, de pasiune sau de ataşament. Cu Laura era cu totul altceva. Erau toate acestea la un loc şi încă ceva în plus: dorinţa supremă de a fi cu ea în fiecare minut şi în fiecare secundă.
Simţeam oarecum confuz, că perioada aceea avea să fie de scurtă durată şi mă gândeam să adun amintiri care trebuie să-mi ajungă o viaţă. Din păcate, nu mă înşelam.
O combinaţie perfectă: dragoste, crimă şi mister, un mister în care te cufunzi şi ieşi cu greu la suprafaţă deoarece are legătură cu mintea umană. O goană după adevăr, dar adevărul poate avea mai multe feţe ?
Toţi se înşelaseră, toşi văzuseră doar propriile obsesii dincolo de ferestrele prin care încercaseră să privească şi care se dovediseră a fi nişte oglinzi.
Un autor român ce merită citit !!! O carte care-ţi va rămâne în minte.
Lectură plăcută !!
Nu prea este genul meu. Totusi, ma tenteaza, cu atat mai mult cu cat parerile sunt impartite: ba e buna, ba nu e 🙂