Atunci când crezi că noile talente literare din România au cam dispărut, iată că apare un tânăr arhitect care scrie povestiri cu un farmec nebănuit. Povestirile sale sunt ținute ani de zile la sertar, până când autorul iese din carapace și participa la un concurs de scriere creativă, în care este remarcat de cine trebuie. Proiectat ca volum de proze scurte, „Cazemata“ lui Tudor Ganea se înfiripă ca roman, apărut la Polirom în 2016.
Fraza-prag
Voi începe această recenzie printr-o divagație. Este vorba despre cum ne decidem să citim o carte, pe care o avem deja în mână, de la librărie sau de la bibliotecă. Este o carte care nu ne-a fost recomandată, n-am citit despre ea niciunde, nu e în vogă, nu provine de la un autor-templu, la care te închini doar fiindcă îi stă numele scris pe ea.
Este vorba de un autor necunoscut, poate debutant, cu care ai începe o aventură livrescă. E ca în viața de toate zilele. Începutul contează și, dacă lucrurile se derulează cum trebuie, ți-l vei aminti, cu duioșie, peste vremi. La o carte, hotărâtoare este „fraza-prag“. Nu am inventat eu termenul, acesta provine de la un specialist în teoria lecturii, din secolul XX. Eu aș extinde fraza la paragraf, poate chiar la primele pagini din carte.
Această frază-prag e ca o barieră, care există între cel care scrie și cel care citește. În fața și în spatele ei se ascund două lumi diferite: a scriitorului și a cititorului. Prin ea, scriitorul rupe tăcerea și încearcă să îl seducă pe cititor, să îl ademenească în lumea lui. Cititorul intră sau nu în această lume. Poate că intră forțat, iar la final va fi dezamăgit.
Vraja mării
Revenind la cartea de față. Începutul cărții lui Tudor Ganea e dur și șocant. Te întrebi dacă să continui, sau nu. Scriitura sa este însă de profesionist în ale povestirii, deși autorul era debutant la momentul apariției acestui roman. Ea mai este, într-un mod aproape agresiv, o scriitură de bărbat, care nu se rătăcește niciodată în dulcegării, ci atacă frontal senzualitatea, cu bunele și ne-bunele ei.
Este o senzualitate provenită din vremuri ale Poveștii, din lumea poveștilor de la malul Marii Negre, până înspre Deltă, unde balcanismul este la el acasă. O lume cu care Panait Istrati, scriitorul francez de origini române, prea puțin cunoscut mai demult ca și acum, își vrăjea cititorii, în Kira Kiralina.
Iar aici ajungem la „vraja“, dar și la „vrăjeala“ cu care Tudor Ganea îi prinde în mrejele sale pe cititori. Acțiunea romanului are loc în zona Constanța, în jurul unei cazemate construite de nemți în cel de-al doilea război mondial. Nu e de mirare, deoarece autorul este de profesie arhitect. Înăuntrul și în jurul acestui topos literar se desfășoară acțiunea structurată pe tramă polițistă, cu magice incursiuni în trecutul locurilor și al oamenilor trăitori acolo, îndeobște pescari.
În adâncuri
Despre acțiune nu vă voi dezvălui nimic. Însă vă voi spune ceva despre cum vede Tudor Ganea omul primordial: un pescar însăilat cu peștele – vânătorul agățat și schingiuit de prada sa. Vă mai spun două vorbe și despre cum, în aceste locuri primordiale, în care poveștile și miturile se spun în limbaj „vagabonțesc“, între două beri, senzualitatea sparge orice tipare știute. Senzualitate, magie, cruzime este rețeta farmecului acestui roman.
Despre cazemata germană în sine, cu blestemul care pare să o învăluie, vă las să citiți singuri. Mă voi referi doar la exorcismul din adâncurile ei, al unui polițist delegat pentru elucidarea cazului de deces al unui tânăr găsit mort și desfigurat, care este un halucinativ episod al cărții. Cu toate că, pe alocuri, această viziune sordidă pare a scăpa de sub controlul auctorial, Tudor Ganea știe să-și mânuiască verbul prin toată lumea sa reală sau imaginativă, cu mult talent.
Dani Rockhoff
