În ce cred cei care nu cred surprinde dialogurile pe subiecte etice și religioase între două personalități de renume – cardinalul Carlo Maria Martini și semioticianul și scriitorul Umberto Eco.
În anul 1995, revista italiană Liberal i-a provocat pe cei doi la un schimb epistolar care a fost publicat inițial în paginile revistei, apoi sub forma unei cărți. Umberto Eco este cel care începe dialogul, din poziția de laic, iar cardinalul C. M. Martini oferă răspunsurile din perspectivă religioasă. Corespondența a durat din martie 1995 până în februarie 1996.
Carte este structurată în opt capitole: Obsesia laică a noii apocalipse; Când începe viața umană?; Bărbații și femeile în viziunea Bisericii; Biserica nu împlinește așteptări, ea celebrează mistere; Tehnica este declinul oricărei bune-credințe; Binele nu se poate întemeia pe un Dumnezeu criminal; Crezul laic al umanismului creștin; Etica are nevoie de adevăr.
Punctul de vedere al unei confesiuni religioase se exprimă întotdeauna în propunerea unui mod de viață considerat optim, în vreme ce punctul de vedere laic ar trebui să considere optim orice mod de viață ce rezultă într-o opțiune liberă, cu condiția ca aceasta să nu implice opțiunile altora. – U. Eco
Printre subiectele discutate se numără: femeia în concepția Bisericii, impactul tehnologic asupra creștinismului, semnificația religiei pentru atei și pentru credincioși, ce este etica, despre milenarism, apocalipsă, avort, speranță, balanța bine – rău, ideea de sacru ș.a.
Umberto Eco și C. M. Martini nu discută ca doi adversari care își apară propria părere fără să apeleze la logică, ci încearcă să găsească părerile pe care le împărtășesc amândoi și să ofere un răspuns cât mai complex unei chestiuni care ridică întrebări de ordin laic, religios sau etic.
În ce cred cei care nu cred? Ar trebui să creadă măcar în viaţă, într-o promisiune de viaţă pentru tineri, destul de des amăgiţi de o cultură care, sub pretextul libertăţii, îi invită la orice experienţă ce poate sfârşi mai târziu în dezastru, disperare, moarte, durere. – Carlo Maria Martini
Alte recenzii de la Carlo Maria Martini:
