Cu fiecare carte citită de Guillaume Musso sunt tot mai fermecată de stilul său de a scrie. Combinaţia dintre o poveste frumoasă de dragoste, suspans poliţist şi o călătorie fantastică fac din Ce-aş fi eu fără tine? o carte greu de lăsat din mână şi uşor de amintit.
Povestea de dragoste dintre Gabrielle şi Martin este firul de bază al cărţii, una construită într-o manieră ameţitoare ca un carusel între extaz şi durere. O iubire cu un început atât de frumos.
Voiam doar să-ţi spun că, atunci când te privesc, mă gândesc la cele douăzeci şi patru de cadre pe secundă ale unei imagini cinematografice. La tine, primele douăzeci şi trei de cadre sunt luminoase şi radioase, dar al douăzeci şi patrulea emană o tristeţe profundă, ce contrastează cu lumina pe care o porţi în tine. E ca o imagine subliminală, o breşă întunecată în această strălucire, o falie care te defineşte cu mai multă sinceritate decât înşiruirea calităţilor sau succeselor tale.
Nu durerea a fost problema. Durerea te face să suferi, dar nu te doboară. Problema a fost singurătatea pe care o aduce cu sine durerea şi care e ceea ce te omoară fierbându-te la foc mic, te rupe de ceilalţi şi de lume. Şi scoate la lumină tot ce-i mai rău din tine.A iubi înseamnă a spera să câştigi totul, riscând totul.
-Iubirea! Nu există nimic mai fragil, mai efemer. Iubirea e ca un foc într-o zi ploioasă: trebuie să îl protejezi tot timpul, să îl alimentezi şi să ai mare grijă de el, altminteri se stinge…-Există iubiri care durează.-Nu, de durat durează doar durerea care rămâne după iubire.– Nu-mi place ce spui.-Dacă te temi să auzi anumite răspunsuri, atunci ar fi mai bine să nu mai pui anumite întrebări.