Oare există cineva care să nu fi auzit de cartea Ce ne spunem când nu ne vorbim a lui Chris Simion? Mă îndoiesc! Pentru cei care nu o cunosc, autoare este și o reputată regizoare de teatru avangardist. La 16 ani și-a publicat prima carte ce l-a determinat pe ilustrul om de litere George Pruteanu să o numească „un fel de pui de Cioran în fustă neagră”. Stilul său de a scrie l-a impresionat și pe Florian Pitiș, care, în prefața celei de-a doua cărți, se întreba: „Chris Simion… nu ești cumva o reîncarnare de-a mea?”
Ce ne spunem când nu ne vorbim este, până la ora actuală, cea mai citită carte a lui Chris Simion – o prezență constantă în topul vânzărilor de carte. Foarte apreciată pentru felul în care este scrisă, pentru cugetările despre viață, moarte, Dumnezeu și iubire, această carte este o combinație între un roman epistolar modern și un basm ce îi are protagoniști pe Floarea Soarelui și pe Zmeul Albastru.
Un diagnostic fatal o determină pe Floarea Soarelui să fugă de toți cei dragi. Departe de țară, în deplină singurătate, scrie mailuri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, își reface analizele și descoperă că e sănătoasă tun. Revenind în lumea din care evadase, Floarea Soarelui descoperă că nu se mai regăsește în ea.
Ce ne spunem când nu ne vorbim e o alegorie a vieții, a morții, a iubirii, a adevărului și a minciunii. Îți atinge sufletul și te face să gândești! E de înțeles de ce a atras atâția cititori, o deschizi și nu ai cum să nu o îndrăgești!
Poate pentru unii descrierile trăirilor sunt obositoare, plictisitoare – ce-i drept, nu e o carte ce pune accent pe acțiune ci pe trăiri și cugetări! Deci dacă apreciați romanele care prezintă mai multe acțiune, iar accentul nu cade prea mult pe sentimentele personajelor, probabil veți fi puțin dezamăgiți, sau, în caz contrar, veți considera că e ceva nou, inedit.
Alte recenzii de la Chris Simion:
