Recenzie Cincizeci de umbre întunecate de E.L.James

de | mart. 29, 2015 | Beletristică, Recenzii cărți, Romantism

Cincizeci de umbre întunecate

Dacă în primul roman al triologiei ne era prezentată latura de Dominator a lui Christian Grey, în volumul doi (Cincizeci de umbre întunecate) ni se oferă șansa de a descoperi secretele trecutului său misterios și dureros. Cunoaștem astfel motivele din spatele caracterului dificil a lui Christian.

După ce Anastasia nu a reușit să accepte termenii primului contract, fiind copleșită de așteptările Dominatorului, ea se vede nevoită să îl părăsească pe Christian. Acest lucru produce o schimbare în interiorul lui, el ajungând să își restabilească prioritățile și să devină conștient de adevăratele sale nevoi.

După o săptămână care a părut a fi un an pentru cei doi, Christian decide să îi propună un altfel de contract timidei fete care se pare că a reușit să îi fure inima, anunțând-o că este pregătit pentru mai mult. Pe parcursul cărții, ne putem delecta cu încercările sale de a renunța la vechile obiceiuri și de a se transforma într-un iubit potrivit pentru Anastasia.

Deși în teorie lucrurile par a urma drumul spre fericire al celor doi, apariția în peisaj a unei persoane ce face parte din trecutul lui Christian ajunge să le bântuie relația precum o fantomă. Întrebările chinuitoare și neîncrederea în forțele proprii îi macină sufletul Anastasiei.

În acest volum, cel mai mult mi-a plăcut evoluția Dominatorului. Dacă în volumul trei, despre care vă voi vorbi în curând, Anastasia preia rolul Dominatorului (cel puțin spiritual), în volumul doi îl găsim pe Christian într-o perioadă de tranziție.

Obișnuit să dețină mereu controlul, Christian devine debusolat când aparent inocenta Anastasia apare în viața sa precum o tornadă. Deși pare firavă, ea nu înceteze să îl surprindă pe Christian prin încăpățânarea și curajul său.

Deși inițial o vedea doar ca pe o simplă supusă, Christian începe să aibă sentimente puternice față de Anastasia, ba chiar să o iubească. Aparent, Anastasia îi aduce aminte, sub o formă sau alta, de misterioasa lui mamă….

Din punctul meu de vedere, Cincizeci de umbre întunecate este poate cel mai monoton din triologie, însă asta nu cred că îi va împiedica pe cititori să îl savureze pagină cu pagină, mai ales că putem observa o îmbunătățire în stilul de scris al autoarei.

Titlu: CINCIZECI DE UMBRE ÎNTUNECATE
Autor: E. L. James
An apariție : 2012
Editura: TREI
Nr. Pagini: 660
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3038

Alte recenzii de la E. L. James:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Popa a fost redactor Booknation.ro și a scris 20 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Popa aici. Adelina Popa are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments