Recenzie „Cold Shoulder” de Lynda La Plante

de | dec. 18, 2020 | Beletristică, Horror și Thriller, Limbi Străine, Recenzii cărți, Suspans

Cold Shoulder de Lynda La Plante„Cold Shoulder” este un roman de ficțiune, un thriller semnat de Lynda La Plante. Cartea face parte dintr-o serie de mai multe volume intitulată Lorraine Page. De altfel acesta este și numele personajului principal, o fostă polițistă bețivă cu o viață haotică.

Scrierea a fost publicată în anul 1994 și urmărește periplul dramatic prin viață al polițistei Lorraine Page, care pierde totul.

„Cold Shoulder” – sau unde te pot duce alcoolul și depresia

După o cădere treptată în aburii alcoolului și în depresie, locotenentul de poliție Lorraine Page este trasă din nou în viața de detectiv, haotică și dură. Atunci când devine singura victimă supraviețuitoare a unui criminal de femei. Și implicit martoră a acuzării.

La cât de mult m-a enervat personajul principal la început nici nu îmi vine să cred că am terminat de citit cartea. Dar e uimitor. Dacă apuci să treci de primele capitole, deja începe să te pasioneze povestea și viața lui Lorraine.

Fostă polițistă, devenită alcoolică, prostituată și câte și mai câte, ea este cât pe ce să fie ucisă de un criminal în serie dereglat. Scapă totuși și este singurul martor care ar putea să îl bage în închisoare pe acesta. Dar vrea oare femeia să își implice numele și să reintre în contact cu poliția? Sau își va îneca în continuare amărăciunea în alcool?

Prieteni nebănuiti o vor ajuta în drumul ei spre reabilitare, care cu toate acestea nu e deloc lin și plăcut vederii. Ea este o epavă. Și partea mai rea este că nici voința ei de a reveni la viața dinainte nu o ambiționează să redevină onorabilă și bună.

Thrillerul „Cold Shoulder” de Lynda La Plante este super bun

M-a convins. Personajul principal este un antierou adevărat, dar de la care ai multe de învățat. Deși poate îi vei reproșa și tu fostei polițiste purtarea, gândurile și lipsa de voință, vei vedea că situația e destul de realistă. Și că în viață e la fel de greu să-ți revii după necazurile pe care le-a avut ea.

Nimeni nu ar fi crezut că locotenenta Lorraine Page ar putea fi dată vreodată afară din poliție. Încă de la admiterea ei în acest cerc al legii, a fost promițătoare, curajoasă, dură și corectă. Dar până și ea are limitele ei și forțându-le, a reușit prin a fi dată afară din poliție pentru lucruri destul de grave.

Foștii ei colegi și șefi o uită. Soțul se desparte de ea și îi ia și fetele. Astfel că depresia femeii sporește și o poartă într-o lume de iad în care va face orice ca să își procure alcoolul și drogurile de zi cu zi.

Poliția însă devine prinsă într-un caz important

Un criminal în serie care a ucis deja multe femei este vânat. Însă legea nu are prea multe indicii despre cine ar putea fi acesta. Cu toate acestea, se află că ar exista un martor dispărut. O singură femeie care i-a supraviețuit criminalului și care ar putea ajuta la identificarea și prinderea lui. Dar ghici cine este acel martor cheie?

Chiar Lorraine Page, fosta detectivă despre care nimeni nu mai știa nimic și care a trecut cu totul de partea întunecată a legii. Și chiar dacă femeia nu vrea să fie implicată în anchetă și să se știe de ea, ajunge atrasă în cursă. Reușind chiar să-și revină suficient încât să ancheteze pe cont propriu pentru a-l da pe mâna poliției pe ucigașul de femei.

Titlu: COLD SHOULDER
Autor: Lynda La Plante
An apariție : 2010
Editura: SIMON & SCHUSTER LTD
Nr. Pagini: 496
Limba: Engleză
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1306

Alte recenzii de la Lynda La Plante:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Societatea. 300 de ani mai târziu” de Radu Niculescu
Recenzie ”Societatea. 300 de ani mai târziu” de Radu Niculescu

Societatea. 300 de ani mai târziu de Radu Niculescu este acea carte pe care nu m-am așteptat să o citesc prea curând. Nu mă laud cu mii de cărți citite, motiv pentru care nu sunt în măsură să spun ”le-am citit pe toate și nicio carte nu mă mai poate surprinde”. Dovada...

Recenzie “Pietrele vorbesc” de Savatie Baștovoi
Recenzie “Pietrele vorbesc” de Savatie Baștovoi

Savatie Baștovoi este eseist, poet, romancier, teolog și scriitor din Republica Moldova, iar cărțile lui se regăsesc pe rafturile magazinelor din inctinta multor mănăstiri din țara noastră. Faptul că i-am regăsit numele de mai mult ori mi-a stârnit curiozitatea și am...

Recenzie „Tăcerea din adâncuri” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Tăcerea din adâncuri” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry scrie într-un mod unic și are un stil care nu este recomandat oricui. Dacă ești pasionat de Romance, sigur îți pot recomanda cărțile ei, dar dacă vrei și o lecție de viață impresionantă, care te poate impacta, atunci trebuie să te gândești puțin...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 6 ani, 3 luni, 11 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 16 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments