Recunosc că, după ce am citit primul capitol, am înclinat să-i atribui acestei cărți o oarecare influență din fantasticul lui Eliade, însă, continuând să citesc ”Concert cu țapi în orchestră” ,scrisă de Cătălin Marin, apărută la editura TracusArte, am realizat că este vorba de mai mult de atât și că de fapt, dincolo de unele reminiscențe, această carte nu poate fi potcovită sub povara epigonismului, dând dovadă de originalitate și viață proprie.
Deși cartea pornește de la un fantasy incitant, totuși realitatea este pilonul de bază al acestei opere literare. O realitate sufocantă și eliberatoare în același timp, care, prinsă între multicolore cioburi de iluzii și primarele instincte ale fiecărui homo sapiens, dăruie cu generozitate povești, întâmplări și gânduri, ânaripate sau dezaripate, în funcție de ambițiile protagonistului.
Jean-Claude Partout, personajul principal al cărții, este omul care, în ciuda faptului că nu așteaptă nimic de la viață, totuși este potopit de tot felul de întâmplări, obișnuite sau mai puțin obișnuite.
Donjuanismul protagonistului se amestecă cu inevitabila filosofie a existențialismului, una care însă nu are nimic de a face cu rigorismul epocii, ci doar cu nenumăratele rătăciri și regăsiri care fac parte din infinita căutare, glazurată cu modelări și remodelări, juste și injuste.
Continua oscilație a personajului între amețitoarea ascensiune și înspăimântătoarea decădere, jalonează cu dibăcie printre truismele omului de rând, deși, în anumite ipostaze, neverosimilul întrece cotidianul, fantazând poate cu o debordanță puțin cam prea halucinantă, derutând cititorul.
Stările monologale ale personajului principal abundă în filosofisme uneori hazlii, alteori incisive și necruțătoare, însă, dincolo de toate cartea merită citită, măcar pentru descrețirea frunților ridate de grijile de zi cu zi, dar și pentru a pătrunde într-o lume în care mărginirile și nemărginirea se întrepătrund prin intermediul unei existențe care se află mai mereu în căutarea unei înrădăcinări a felului de a fi, aflat într-o continuă luptă cu nomadicul suflet.
Alte recenzii de la Cătălin Marin:
