Agatha Christie este feblețea mea, recunosc. Inteligenta Agatha, misterioasa Agatha, surprinzătoarea Agatha… Neavând neapărat o scriitură de cea mai înaltă calitate, istețimea imaginației sale creatoare este ieşită din comun, fapt confirmat de cartea „Crimă pe terenul de golf”.
Hercule Poirot surprinde din nou. Acest detectiv înnăscut este un personaj excentric, una dintre cele mai bine conturate şi complexe „ființe de hârtie” pe care le-am descoperit vreodată. La începutul acestei cărți, el primeşte o scrisoare de la un anume domn Renauld, prin care îl roagă să sosească imediat în Merlinville, Franța, simțind un pericol iminent apropiindu-se de el. Detectivul belgian porneşte, alături de bunul său prieten, căpitanul Hastings (cel care relatează acțiunea), spre acel oraş.
Când ajung la vila Geneviéve, unde locuia celebrul milionar, cei doi află că domnul Renauld a fost ucis noaptea trecută, undeva între orele 12 şi 3, iar cadavrul său a fost descoperit pe terenul de golf ce urma să fie construit. De aici încep interogatoriile şi investigațiile, cercetările şi descoperirea amănuntelor trecutului, iar situația devine foarte confuză deoarece detaliile esențiale în rezolvarea cazului nu pot fi găsite.
Cartea este foarte mind-blowing. De-a lungul ei, excentricul Poirot îi relatează prietenului său convingerile sale, pentru ca următorul capitol să aducă o nouă ipoteză încurcată. Multe dintre personaje sunt suspectate pe rând ca posibili criminali, pentru ca apoi să ți se prezinte un nou suspect. Prin inteligența sa şi înzestrarea sa de a privi în esență şi de a lega conexiuni, Poirot reuşeşte, după îndelungate controverse, să dezlege tainele cazului şi să sfârşească într-un mod deosebit investigațiile.
Un aspect pe care nu l-am întâlnit în alte romane polițiste scrise de Agatha este următorul: la investigarea cazului sunt solicitate serviciile mai multor detectivi şi comisari, iar „lupta” care se iscă între cei doi mari detectivi – domnul Giraud şi domnul Poirot – este de un haz aparte. Poirot este cel calm, elegant, cu propriile convingeri interioare şi care pare indiferent la vederea urmelor, pe când Giraud este cel activ, care se remarcă prin eficiență („detectivul-copoi”, cum îl etichetează Poirot).
Triumful este delicios şi Poirot îşi dovedeşte din nou simțul fantastic de detectiv. Finalul e deosebit de încurcat şi de captivant. Nu poți lăsa cartea jos din mână şi devii tot mai interesat şi mai intrigat de toate aspectele. În concluzie, citiți-o, aventurați-vă şi dezlegați cazul (slabe şanse să şi reuşiți) deoarece, aşa cum susține şi Poirot, „este un mister deosebit de complicat şi derutant”.

Imi plac cartile Agathei. Am citit mult in liceu 🙂 . Totusi nu imi aduc aminte de cartea aceasta. Probabil ca nu am citit – sau pur si simplu au trecut multi ani si am uitat. Dar oricand recitesc cu drag cartile Agathei Christie.