Extaz mental, orgasm construit pe teorii plauzibile sau de domeniul fantasticului, multă matematică și tare multă psihologie – iată care sunt primele elemente cu care aș putea descrie romanul „Crimele lui Alice” de Guillermo Martínez, tradus la Editura Rao. O să-mi temperez emoțiile pozitive stârnite de lectură, pentru a vă povesti de ce ar trebui să descoperiți acest autor și să citiți această carte, în speță.
Guillermo Martínez este un romancier și matematician argentinian. S-a născut pe 29 iulie 1962 în Bahía Blanca, Argentina. Este cunoscut pentru lucrările sale de ficțiune, în special pentru romanul său „Crimen y matemáticas” (în engleză „The Oxford Murders”), care a fost adaptat ulterior într-un film omonim. Romanul său a câștigat premii literare importante și a fost tradus în mai multe limbi.
Martínez este cunoscut pentru abordarea sa unică care îmbină elemente din matematică cu ficțiune literară. El explorează teme precum raționamentul logic și misterul în scrierile sale. În plus față de romane, Martínez a scris și povestiri scurte și eseuri.
În afară de literatură, Guillermo Martínez este un matematician respectat. A obținut un doctorat în matematică la Universitatea din Buenos Aires și a lucrat ca cercetător și profesor în domeniul matematicii.
„Crimele lui Alice” este parte dintr-o trilogie a autorului, care examinează diferite teorii legate de figura memorabilului Lewis Carroll. În acest volum, profesorul Arthur Seldom, membru al Frăției Lewis Carroll, împreună cu un student argentinian practicant (numele acestuia rămâne incognito pe parcursul întregii cărți), trebuie să depisteze cine a pornit o adevărată cruciadă împotriva fotografiilor de o natură dubioasă realizate de renumitul romancier care ne-a dăruit-o pe Alice în Țara minunilor.
În acest punct, trebuie să recunosc că am început să dau scroll pe internet ca să depistez care este sâmburele de adevăr al romanului. Există speculații și controverse legate de viața personală a lui Lewis Carroll (numele real Charles Lutwidge Dodgson) care ar fi avut relații apropiate cu copii, în special cu fete, fotografiindu-le într-o manieră pe care unii o consideră inadecvată în contextul actual.
Este important să menționez că nu există dovezi concrete care să confirme că Lewis Carroll a comis acte de abuz sexual asupra copiilor sau să susțină că a fost pedofil. În timpul vieții sale, relațiile lui Carroll cu copiii erau considerate neobișnuite, dar interpretările lor pot varia. Există teorii care sugerează că el a avut o fascinație pentru lumea copiilor și a explorat imaginația și perspectiva lor în lucrările sale.
În aceiași ordine de idei, contează contextul istoric și cultural al vremii în care trăia Lewis Carroll. Percepțiile și standardele privind comportamentul adecvat față de copii s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului. Ceea ce putea fi acceptat sau considerat nevinovat în trecut poate fi evaluat într-un mod diferit în contextul actual.
Pornind de la anumite copii de fotografii găsite, eroii romanului încearcă să afle cine a iscat o serie de crime în lanț împotriva biografilor care descriau viața lui Carroll. Și tăvălugul narativ o ia încet la vale, purtându-ne, ducându-ne de la un punct la altul.
Pentru a nu vă divulga natura istoriei în sine, se cuvine să mă opresc asupra construcției romanului. În primul rând, este foarte…matematic. Da, era absolut evident dacă e să ne bazăm pe meseria autorului, doar că, atenție!, nu plictisește nici un gram. Fiecare teorie, fiecare algoritm, fiecare ghicitoare – toate se integrează în structura și substanța poveștii, iar cititorul reușește să ținî pasul.
Guillermo Martínez este un povestitor excelent, un scriitor care nu joacă pe mize mici, ci dimpotrivă pune tot pe elemente de calcul. În egală măsură, reușește să creeze niște turnuri neașteptate în construcția propriului roman, încât te provoacă să studiezi, să cauți în cotloanele teoriilor conspiraționiste, astfel încât să îți potolești dorința arzătoare de a afla într-un final cine e criminalul. Iar aici intervine teoria zonei gri, acel moment când înțelegem că răul e cea mai desăvârșită metaforă și că niciodată nu i se vor aplica pe deplin legitățile logicii.
„Crimele lui Alice” este un roman care respectă mintea cititorului și nu cochetează cu jumătăți de măsură, este o carte despre adulație și orbire, dar și despre loialitatea unei cauze.
Alte recenzii de la Guillermo Martínez:
