”Cujo” de Stephen King nu este un monstru de carte așa cum te-ai aștepta de la un horror scris de maestrul genului horror. Însumează doar 440 de pagini, dar povestea și detaliile de groază sunt cuprinse perfect în acest număr de file.
Romanul are vibe-uri de „Cimitirul animalelor”, deși aici e vorba de un câine
”Cujo” spune povestea unui Saint Bernard uriaș, dar prietenos, care din blând devine un câine monstruos, un câine din iad venit să semene teroare și să pedepsească. Cujo este câinele familiei compusă din BĂRBAT, FEMEIE și BĂIAT. Imensul patruped se transformă într-un animal de coșmar, căruia parcă i se transmit mesaje de distrugere, după ce este mușcat de un liliac atins de rabie.
Astfel, prietenosul și docilul Saint Bernard care a încercat mereu să fie un câine cuminte, pentru stăpânii lui, se transformă într-o amenințare de aproape 100 de kg, cu blană mocirloasă, ochi injectați, colți mortali și gheare ca niște bisturie. Nimic nu poate să-i mai stea în cale câinelui monstru. Nici măcar rugămințile stăpânului, nici amenințările celor care încearcă să îi facă față.
În mintea lui încețoșată și întunecată, singura comandă de care mai respectă este ”Ucide, ucide, ucide. Sfâșie, răzbună-te, distruge tot ce-ți ajunge în cale”.
Pentru locuitorii din Castle Rock teroarea se întoarce. Cujo este numele ei
Nu contează că locuiești în centru sau în suburbii, Cujo te va găsi și te va pedepsi. Începând cu stăpânii și cu vecinii, oricine face greșeala de a ajunge pe teritoriul monstrului turbat va sfârși rău. Mai mult decât rău dacă este să-ți poți imagina grozăviile puse în cuvinte de către Stephen King în acest roman de teroare pur.
Cujo nu mai este deloc el însuși. Turbarea care i-a afectat mintea și corpul îl metamorfozează într-o fiară ucigașă. Așadar, uriașul Saint Bernard devine centrul unui vortex înfricoșător din care scapă cine poate. Dar nu fără multă luptă, sânge, lacrimi și groază.
Pe lângă povestea transformării oribile a lui Cujo avem alte câteva povești care se leagă între ele în lanțul evenimentelor. Aflăm despre familia patrupedului, despre zbiciumul interior și exterior al celor 3 membri, despre relația stăpânului cu vecinii, dar și despre o altă familie mai din centru, care în mod normal nu ar avea nici în clin nici în mânecă cu zona aceasta a orașului și chiar mai puțin cu oamenii lui Cujo.
Împrejurările fac ca aceste doua familii să ia contact iar atunci inevitabilul se petrece
Nu contează că ești bun, că ești vinovat, că ești alcoolic, femeie sau copil, Cujo vede răul peste tot și acționează ca atare mânat de boala sa și de mesajul că ei, ceilalți, l-au făcut să ajungă în starea asta de coșmar cu care se confruntă. Așadar, el este în același timp instrumentul pedepsei.
Scenele șocante, sângeroase, teribile, presărate de King în roman te lasă mască, te înspăimântează. Te fac să îți dorești să nu rămâi niciodată singur în același loc cu un Saint Bernard uriaș sau chiar cu un câine oarecare, indiferent că pare docil, că este de talie mică sau că este al cuiva.
La fel ca și în ”Cimitirul animalelor”, un animal este personajul cheie în carte, iar oamenii sunt doar victime inocente sau nu. Recomand acest horror pur. Încearcă totuși să nu-l citești fiind de unul singur în casă(mai ales noaptea) sau având un animal alături care mai dă și semne de neliniște. Vei deveni paranoic și cine știe vreodată ce poate urma.
Alte recenzii de la Stephen King:
