Am tot alergat să pun mâna pe cartea asta pentru că cealaltă carte a autoarei, O fată din bucăți, mi-a părut senzațională, cu poveste puternică, cu subiecte actuale și oarecum tabu, mi-a transmis multe stări și a avut o mare încărcătură emoțională, chiar dacă a fost statică. Și probabil am plecat cu aceleași așteptări la drum, dar m-a dezamăgit. Subiectul pe care ni-l propune este unul sensibil care implică multă durere, este genul la care nici nu vrei să te gândești. Doar ideea de a-ți pierde mama este devastatoare, în practică nici nu-mi pot imagina ce durere presupune ipoteza asta, nici nu vreau s-o iau în calcul. Dar în ciuda subiectului, execuția lasă de dorit. Nu m-a prins, nu m-am conectat cu personajul, m-a enervat și n-am înțeles-o deloc. A fost abruptă și „colțuroasă”, a încercat să transmită prea multe și nu i-a ieșit deloc, nu mi-a stârnit milă, ci nervi și de multe ori dezgust. Acțiunile și gândurile ei nu mărșăluiesc în același sens. Știu că, în momentul în care experimentezi acest gen de durere, comportamentul poate fi deviant și inexplicabil, dar Tiger este o adunatură ciudată de contradicții care mi-au dat senzația de ipocrizie și ușor egoism. Sunt conștientă că trece printr-o perioada urâtă și merită un grad mai mare de toleranță, dar nu m-am conectat deloc cu ea. Nici scriitura nu m-a ajutat să intru în poveste. A fost rece, repetitivă și plină de clișee oarecum penibile. M-a frustrat și finalul care se vrea a fi optimist, dar mie mi-a părut fix pe dos. Problemele cu care se confruntă unele personaje n-au fost aprofundate corespunzător și mi-au părut lăsate la latitudinea sorții, ca și cum ar fi putut să se rezolve din senin. Și, puteți să mă considerați nesimțitoare, dar rochia aia m-a adus la disperare și mi-a scos peri albi.
În linii mari, Tiger, o adolescentă de 16 ani, își pierde brusc mama, decedată din cauza unui anevrism cerebral. Viața lor nu a fost tocmai roz. Tatăl fetei n-a apărut niciodată în peisaj după nașterea ei, mama se descurca greu financiar și era foarte restrictivă și mult prea protectivă. Anterior decesului cele două au o dispută legată de un bal, care presupunea și prima ieșire cu un băiat și alegerea unei vestimentații, lucru destul de rar deoarece Tiger nu protestează de obicei la deciziile mamei. Disputa telefonică se finalizează cu o replică destul de acidă a fetei. Amintirea acelor cuvinte va atârna greu și îi va accentua depresia.
Au fost câteva chestii care nu s-au legat deloc pentru mine. În primul rând, nu am înțeles pe ce se baza prietenia dintre Tiger și Cake. Cake este o tipă populară, sigură pe ea, are un hobby interesant, are visuri și planuri și se străduiește să și le împlinească. Tiger are o situație materială precară, o imagine cam ”șleampădă”, n-are aspirații, n-are planuri, nu excelează la vreo materie, n-are niciun talent ascuns. Mi-e greu să înțeleg ce le-a ajutat să interacționeze și să lege această prietenie care pare a fi foarte sudată. Singurul motiv ar fi mila și în cazul acesta nu e genul meu de prietenie. Apoi este pasiunea asta ciudată pentru Kai. Apărută peste noapte, pot accepta asta pentru că înțeleg că hormonii la vârste așa mici o mai iau și razna, dar n-am înțeles ce i-a activat. Tipul este genul de pămpălău tocilar, transformat în star sexy.
Apoi sunt copiii din Grupul Durerii. Prima întâlnire a fost total aiurea. Înțeleg fațada de hărțuitori pe care încearcă s-o mențină în public, dar mi-e greu să cred că zidul cade imediat și total în momentul în care închizi o ușă. Cred că genul de intimitate și sinceritate pe care ar vrea autoarea să le redea cu ideea acelui grup se clădește greu și în timp. Mi-a dat senzația de frăție școlară. Hai să ne adunăm în cerc, să jurăm ceva și apoi ne vom simți capabili să ne spunem totul și orice. Lupe a fost ciudata grupului din perspectiva mea.
M-a enervat capitolul cu necrologul mamei, care bănuiesc că era cel postat pe ultima pagină. Mi-a fost elogiat în 3 pagini dintr-un capitol, vai, vai… atât de bine scris și atât de emoționant și mi l-a trântit la final fără să mă avertizeze și sincer m-a cam lăsat rece, nu i-am găsit încărcătura emoțională și m-am străduit.
Relația dezvoltată cu Thaddeus a fost forțată. Exista posibilitatea unei conexiuni datorită situației dramatice pe care ambii o experimentează, dar a fost prea brusc. Nu m-a convins, dar am apreciat că nu mi-a fost aruncat clasicul clișeu cu relația romantică care vindecă tot. Apropo, ce s-a întâmplat cu Thaddeus?
În altă ordine de idei, autoarea trage niște semnale de alarmă când deschide subiectul bullyingului în școală, a violenței domestice și a caracterelor oamenilor implicați în sistemului de plasament. Dar și aici au fost prea multe idei aruncate și prea puțin dezvoltate. A fost cu totul altceva decât ce mă așteptam și nu a fost deloc pe gustul meu.
Alte recenzii de la Kathleen Glasgow:
