Lackberg pare că are o baghetă magică, o pune în funcțiune și ești, pur și simplu, vrăjit. Te cuprinde pe nesimțite, îți ascute simțurile, îți face zdrențe creierii și te ține suspendat până la ultima pagină, trăind cu senzația că în orice clipă există pericolul să fii linșat. Are femeia asta o imaginație bolnavă și complexă și un condei ce știe să țeasă intrigi pline de mister și secrete, cu cele mai spectaculoase răsturnări de situație, încât sunt momente când simți că te sufocă așteptarea, și jumătate din carte, cel puțin, nu știi la ce să te aștepți și te lupți cu imprevizibilul. Sfatul meu e să te aștepți întotdeauna la ce e mai rău. Căile ei rămân, de la primul până la ultimul cuvânt, misterioase și necunoscute nouă, bieților cititori de rând, iar misterul, în loc să se clarifice, se complică și se adâncește cu fiecare întoarcere de pagină. Dacă crezi la un moment dat că ai prins firul are grijă autoarea ca în maxim cinci pagini să te zăpăcească iar cu altă răsucire magistral de brutală de condei. Ce minte diabolică are, ce imaginație bolnavă și complicată, ce stil de secretomanie psihotică care te aduce la exasperare. Ce frică mi-ar fi să dorm cu ea în pat!
Lackberk e o fostă contabilă, reprofilată în mamă a trei copii și în scriitoare de mystery-crime de succes. Personal am regăsit-o ca personaj în rolul Ericăi din serie, de asemenea scriitoare de succes, mamă a trei copii și detectivă „sub acoperire” pe urmele băieților răi. Autoarea spunea într-un interviu că scrie cartea în timp ce în cap i se derulează povestea ca un film, scenă cu scenă. Înclin să cred că personalitatea ei și cea a Ericăi, personajul central, sunt asemănătoare: firi empatice, mame înnăscute și dedicate, iscoditoare, băgăcioase, curioase la extrem, înzestrate cu sclipiri de genialitate, dar mai ales cu imaginație debordantă (din păcate, eu nu suport genul ăsta de casnice, le văd ca pe babele angajate cu normă întreagă la radio-șanț, dar acest lucru nu m-a împiedicat să ador seria). Camilla a folosit ca ambient în toată seria spațiul propriei copilării: un arhipeleag din Suedia, Fjallbacka, și vecinătățile, un mic orășel de coastă, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, loc în care a trăit o perioadă cunoscuta actriță, Ingrid Bergman.
De asemenea, există un nucleu de personaje care este regăsit în toate cărțile seriei: detectivul Patrick și soția sa, scriitoarea Erica; sora acesteia, Anna, soțul ei, Dan și copiii lor, colegii din poliție: Annika, Gosta, Martin, Bertil, încrengătura relațiilor complicându-se de la roman la roman. Destinele lor se împletesc, fiecare având urcușuri și căderi, bucurii și necazuri. Seria poate fi citită și fără a ține cont de ordinea apariției, dar este indicat a fi respectată pentru a înțelege relațiile ce se formează pe parcurs între personajele ce apar de la început până la sfârșit: prietenii, căsătorii, nașteri, accidente, trădări, morți și câte și mai câte.
Seria conține (deocamdată) unsprezece volume în ordinea următoare:
Prințesa ghețurilor, primul roman din serie, debutează cu întoarcerea Ericăi în orașul natal, după moartea părinților, cu reîntâlnirea cu fostul coleg de școală, Patrick, intrat acum în rândurile poliției locale și cu misterul morții celei mai bune prietene a ei din copilărie, prietenie ce se răcise de foarte mult timp. Colaborarea dintre Erica și Patrick, timidă la început, începe să prindă contur și să dea roade, stimulată de curiozitatea Ericăi și ambiția lui Patrick. Dar ce se ascunde în spatele ușilor închise? De ce s-ar sinucide o tânără frumoasă și bogată căreia nu-i lipsește nimic?
În Predicatorul investigăm un caz în care se găsesc scheletele a două femei dispărute în anii ’70. De asemenea, povestea de iubire dintre cei doi eroi centrali se consolidează odată cu iminenta naștere a primului lor copil.
Cioplitorul în piatră aduce în prim plan un posibil accident: o fetiță găsită înecată în golf. Pe măsură ce investigația înaintează, secrete teribile și personaje malefice se conturează în spatele tragediei. Ce bestie cu chip uman ar fi fost capabilă de o asemenea faptă abominabilă? Cine ar fi fost în stare să omoare un copil cu sânge rece și fără remușcări?
Al patrulea volum al seriei, cel mai slab până la acest moment, este Piaza rea. Ce legătură poate fi între victimele unor accidente de mașină, provocate pe fondul consumului de alcool și o tânără ucisă în timpul participării la un reality-show? E oare blestemul trecutului? Moartea lor e justificată de răscumpărarea păcatelor sau e doar ghinion?
Copilul german merge pe urmele mamei Ericăi și al trecutului său plin de secrete. Comportamentul distant al mamei față de ea și sora sa a urmărit-o pe Erica ca o umbră toată viața. Dar, oare, motivele mamei erau plauzibile și mai puternice decât dragostea maternă?
Sirena este volumul cu final apocaliptic, în care viața personajelor atârnă de un fir de păr. Viața Ericăi, a Annei și a copiilor lor nenăscuți sunt pe muchie de cuțit. Un roman de debut cu un succes răsunător, câteva scrisori de amenințare, un trecut misterios și o mână de martori care refuză să vorbească. E vinovăție sau frică?
Păzitorul farului ne poartă pe o insulă mică, unde fantomele și personajele reale împart teritoriul și chiar se ajută reciproc. Cum poate influența frica și vinovăția comportamentul unei mame? Până unde poate merge o femeie pentru a-și proteja copilul? Ar putea câteva povești cu fantome s-o oprească? M-aș mira!
Încercând să atenueze o poveste de demult despre cruzimea unei femei, societatea îi maschează faptele sub denumirea metaforică de Făuritoarea de îngeri. Reîntoarcerea în sat a unei urmașe a acesteia dezgroapă secretele teribilei povești, dar și alte gânduri întunecate și întâmplări nefericite cu urmări nefaste.
Îmblânzitorul de lei debutează cu descoperirea cadavrului mutilat al unei fete dispărute de câteva luni și cu o tragedie de familie soldată cu moartea soțului și condamnarea soției. Ce legătură poate fi între cele două evenimente nefericite? De ce refuză condamnata să-și justifice gestul? Ce o sperie atât de tare încât singurul loc unde se simte în siguranță e închisoarea?
Vrăjitoarea, cartea cu numărul zece a seriei, merge pe trei planuri temporale diferite și expune teme si subiecte interesante și controversate. Lackberg explorează vânătorea de vrăjitoare și transformă această pagină crudă a istoriei într-un thriller extrem de alert.
Puiul de cuc a fost publicată la cinci ani distanță de Vrăjitoarea când fanii seriei deja se resemnaseră și nu mai sperau la o continuare. Camilla revine în forță readucând pe scenă puternicul cuplu de detectivi format din Erika și Patrick. Deja veterani în căsnicie, cu o casă plină de copii și cu alte surprize pe drum, cei doi se aruncă într-o nouă investigație cu aceeași dezinvoltură și aplomb cu care ne-au obișnuit. Cazul propus în acest ultim volum implică multă brutalitate și cruzime, lucru care apasă greu pe psihicul de proaspăt tată al lui Patrick, obligat de funcție să cerceteze la fața locului ororile lăsate în urmă de un criminal sadic. Cu toate acestea, această ultimă poveste pe care a țesut-o Camilla pe mine personal nu m-a convins în totalitate și mi s-a părut cu o treaptă mai jos față de celelalte povești ale seriei. Răsturnările de situație sunt mult prea neverosimile și povestea este cusută cu ață albă. Multe lucruri nu s-au potrivit și mi-au dat cu virgulă.
Avem o plajă largă de personaje și implicit de suspecți, deoarece prima crimă are loc în timpul unei petreceri (nunta de aur a unui laureat Nobel) la care sunt invitate multe personalități literare și artistice. După această primă tragedie, cuplul celebrat se retarge pe o insulă privată împreună cu fiii și nepoții pentru a-și reface moralul și a-și regăsi echilibrul. Dar nici aici nu sunt ocoliți de suferință. Concomitent, urmărim într-un alt plan temporal viața dificilă, dar plină de culoare și promisiuni a unui transsexual care a trăit în Stockholm în anii 1980. Partea aceasta a investigației, în care se implică Erica, mi s-a părut cea mai interesantă, plină de informații și detalii inedite, o istorie a primilor pași făcuți de mișcarea LGBTQ suedeză, dar în ciuda acestor curiozități interesante, personajul urmărit mi s-a părut idealizat exagerat, mult prea perfect, o păpușă fără defecte. Aș fi preferat un personaj mai real, care mai și greșește, care se mai enervează așa cum mi-aș fi dorit și un pic mai multă moderație când vine vorba de perfecțiunea cuplului Erica-Patrick.(ăștia doi trăiesc într-o lume utopică din punctul meu de vedere). În altă ordine de idei, criminalul nu m-a convins, nici trecutul lui, nici motivația, nici modul în care s-a infiltrat în scenă, nici momentul în care a ales să-și ducă răzbunarea la bun sfârșit. Aș fi dorit să am parte de mai puține potriveli și coincidențe, prea multe piese de puzzle n-au făcut click perfect în lăcașul lor și au rămas cu un colț puțin în afara tabloului general.
Planurile, prezent-trecut, puse în oglindă apar în toate romanele seriei. Trecutul vine cu amintiri și frânturi din viața anumitor personaje ce au legătură cu anchetele și merg în paralel cu descoperirile și cercetările din prezent. Se împletesc continuu și îți aruncă cu lehamite câte o bucățică de adevăr, din loc în loc. În toate cărțile seriei misterul este bine păzit până la final și cu greu deslușești ceva înainte de ultimele pagini.
Recomand seria din toată inima, mai ales iubitorilor de povestiri întortocheate ce-ți sucesc și storc creierii cum faci cu rufele puse la uscat. Este una dintre cele mai bune serii de mystery-crime pe care le-am parcurs și acest ultim volum lasă ușa deschisă larg pentru următoarele volume. Nu degeaba, Lackberg a fost numită Agatha Christie a Suediei.
Alte recenzii de la Camilla Lackberg:
