De 19 ori Katherine a venit ca o gură de aer proaspăt după multe lecturi încărcate și înecate în detalii peste detalii. Am început-o oarecum sceptică, pentru că nu mă așteptam să mă prindă, ori să-mi placă.
Povestea este despre Colin, un copil minune pasionat de anagrame, care se pare că a dezvoltat o pasiune pentru fetele ce poartă numele Katherine. Însă tot aceste fete au ajuns să se despartă de el. 19 Katherine. Am pufnit în râs, pentru că mi s-a părut imposibil ca în 18 ani să întâlnești atâtea fete cu numele acesta. Și unde ar apărea ironia?
Ei bine, autorul începe povestea lui Colin de la despărțirea de Katherine a 19-a. Se pare că ruperea l-a afectat și a realizat cât de mult s-a implicat sentimental în acea relație sortită eșecului. Deși inițial nu mi-a plăcut să-l văd pe Colin analizând fiecare gest prin care Katherine a 19-a și-ar fi putut trăda dorința despărțirii, am înțeles mai apoi că a fost un rău necesar.
Ajuns în momentul în care nu se mai poate concentra deloc, iar toate îi merg pe dos, Colin realizează că nu mai vede în el acel copil minune. Că momentul lui „Evrika” încetează să mai apară. Prietenul său cel mai bun, Hassan, plănuiește o excursie menită să-i schimbe perspectiva despre dragoste, relațiile cu prietenii, cât și despre viață. Colin acceptă cu gândul că o să se poată deconecta o vreme de Katherine și pleacă convins că se va regăsi pe sine. Pe copilul minune din el.
Așadar, Colin pornește în această călătorie pentru a demonstra tuturor că încă este un copil geniu. Dorește să nu mai fie evitat și necunoscut. Vrea să fie special. Ca un început al acestui „Evrika”, el se gândește să realizeze o „Teoremă a Katherinelor” care să prezică durata oricărei relații, teoremă bazată pe experiența lui cu aceste fete.
“What is the point of being alive if you don’t at least try to do something remarkable?”
Îmi place cum evoluează lucrurile pe tot parcursul cărții. Îmi place că acțiunea nu-ți solicită atenția atât de mult și nu te pune să reflectezi asupra unor idei filozofice. Colin descoperă că nu are nevoie de o Katherine pentru a putea fi fericit, iar o teoremă nu poate prezice viitorul. Ador lucrul acesta. Ador că el realizează că trebuie să existe doar pentru persoanele care contează și care îl consideră important pe el ca persoană, nu mintea lui.
Cartea are o idee interesantă și e o plăcere să o citești. Presărată cu replici amuzante, întâmplări haioase, este o carte perfectă pentru acest sfârșit de vară. E o lecție de viață, primită într-o manieră adolescentină. E o lecție cu privire la viitorul care este imprevizibil și imposibil de modificat.
“If people could see me the way I see myself – if they could live in my memories – would anyone love me?”
Alte recenzii de la John Green:
