Povestea din spatele descătușării lui Christian Grey:
În acest volum, celebra aventură a lui Christian Grey ia sfârșit! Seria „Cincizeci de umbre” se încheie cu perspectiva bărbatului care a cucerit mințile a sute de femei care i-au citit povestea!
Christian Grey și Anastasia Steele își vor uni destinele la nunta pe care toți o așteaptă! Însă este oare Grey pregătit să renunțe la tot trecutul său și la stilul său de viață pentru viitoarea lui soție? Este oare Grey pregătit să fie soț, după o viață haotică, după ce Ana a refuzat să i se supună? Cei doi sunt făcuți unul pentru celălalt, iar chimia dintre ei este uriașă! Numai că Ana continuă să îl sfideze pe soțul ei mult mai mult decât poate el să accepte.
Căsnicia lor se îndreaptă către multe încercări și către un destin la care cei doi nici măcar nu se așteaptă. Încă bântuit de coșmarurile trecutul lui și de amintirile pline de suferință din copilărie, Christian Grey nu pare pregătit să facă față vieții care tocmai se deschide în fața lui.
Deși iubirea lor pare mai puternică decât toate aceste lucruri, când o greșeală își face loc în paradisul lor, lumea lor pare să se clatine. Oare se va elibera Christian de toți demonii din viața sa? Și oare va reuși în toată această luptă să o păstreze pe Ana lângă el? Multumesc Libris.ro pentru carte.
Opinia mea despre finalul poveștii dintre Christian Grey și Anastasia Steele:
Fifty Shades este, după cum știți, o serie controversată. În lumea cărților din genul erotic, Fifty shades a devenit un clișeu. Însă, nu și pentru cei care au cunoscut seria încă de la început. Pentru mine această serie este prima de acest gen pe care am citit-o vreodată. Pentru mine, povestea lui Christian și a Anastasiei va rămâne mereu într-un loc special.
Toată această serie a fost atât de tumultoasă, a avut atâtea întâmplări neașteptate, iar povestea este atât de complexă și de profundă, încât nu ai cum să nu o iubești! Evident că pentru cei care adoră acest gen, seria scrisă de E.L.James este exact ce trebuie. Pentru cei care nu sunt fani ai genului erotic, este evident că Fifty shades nu ar trebui să fie un titlu de pe wishlist.
Eu am adorat seria și dintre cele trei volume din perspectiva lui Grey, „Descătușat” a fost volumul de care eram cea mai curioasă! A meritat așteptarea? Da, da și da! Îmi era foarte dor de personajele mele dragi și deși știam deja întreaga poveste, eram curioasă de nenumărate scene și de gândurile lui Christian!
M-am bucurat foarte tare să aflu lucrurile pe care nu le știam din perspectiva Anei. M-am simțit melancolică citind acest volum și realizând că este ultimul. Îmi va lipsi această serie, dar de aceea există varianta recitirii seriilor preferate pentru noi, cititorii înrăiți! Indiferent de toate opiniile auzite de mine, seria aceasta va rămâne în sufletul meu mereu. V-o recomand din toată inima, mai ales dacă sunteți fani ai colecției Eroscop!
Sper că v-am făcut curioși și sper ca și vouă Christian Grey să vă fure mințile și să vă cucerească la fel de mult cum a făcut-o cu mine! Deși cred că deja toată lumea a auzit de cărțile acestea sau a văzut filmele. Iar dacă ați citit varianta Anei, sigur vă veți dori să citiți și perspectiva lui Grey! Vă asigur că o să vă placă la nebunie!
Vezi Top 100 cărți ale anului 2023