Recenzie „Dincolo de ziduri” de Teodora Şerbanescu

de | ian. 10, 2019 | Beletristică, Fantezie, Recenzii cărți

Dincolo de ziduri prinde forma unui roman fantasy, unul captivant și plin de mister. Acțiunea acestuia reprezintă lupta directă dintre oameni și amoni, niște creaturi fantastice care nu sunt departe de umanizare.

,,Mergând, am auzit o pasăre cântând. Sunetul îmi era cu totul străin, dar l-am găsit frumos. Am simţit linişte sufletească. Am simţit împăcare. Pentru că vânătoarea şi cântecul păsării îmi aduceau aminte de ţinuturile natale, de casă.”

Teodora Şerbanescu, autoarea romanului și creatoarea amonilor, povestește cu lux de amănunte despre luptele celor două tabere. Protagoniștii, un grup de luptători tineri în frunte cu un prinț și o prințesă, doresc doar banalitatea traiului obișnuit.

Naratorul-personaj, Frigg, o tânără ce la început nu își poate depăși condiția de simplă luptătoare deoarece este femeie, ajunge comandantul războinicior după ce vor fi nevoiți să părăsească orașul.

,,Trebuia să mă mărit cu un fermier, să cresc animalele și să ascult cu sfințenie de omul meu. Trebuia să îi ofer și copii drept mulțumire pentru iubirea pe care mi-a fi purtat-o. Acestea erau îndatoririle unei femei- lupta, conducerea și nesupunerea trebuiau lăsate bărbaților.”

Autoarea pune accent pe faptul că odată ieșiți din teritoriul lor, toți sunt la fel. Titlurile de prinț, prințesă sau conducător pălesc în fața nevoii de a supraviețui. Înainte de a fi atacaţi de amoni, poporul aflase de existenţa acestora doar datorită legendelor.

,,N-am crezut niciodată că viața mea va lua o astfel de întorsătură. Că mă voi naște în perioada greșită, în perioada apocaliptică în care fiecare viață să atârne de un fir de ață. Că adevărata mea luptă de-abia începea și era mai grea decât tot ceea ce îndurase umanitatea până atunci.”

Povestea este presărată cu mistere, cu probleme de rezolvat şi cu indicii. Grupul va înainta datorită prezicătorilor. De altfel, acţiunea romanului este anticipată de viziunea Thelei, sora lui Frigg, considerată nebună.

Dincolo de ziduri nu reprezintă doar o simplă poveste pentru cei pasionaţi de fantasy, ci o întreagă aventură spre a cuceri sau a recuceri lumea întreagă.

Titlu: DINCOLO DE ZIDURI
Autor: Teodora Şerbanescu
An apariție : 2018
Editura: TRITONIC
Nr. Pagini: 210
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2019

Alte recenzii de la Teodora Şerbanescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Irina Fodor a fost redactor Booknation.ro și a scris 94 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Fodor aici. Irina Fodor are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments