După cum v-am mai povestit, Doamna Harris este văduvă de douăzeci de ani, fără urmași; a avut o căsnicie trainică și liniștită, și-a iubit și respectat bărbatul și a fost la rândul ei iubită, dar la moartea acestuia s-a trezit că din pensia de văduvă nu-și poate permite nici măcar un trai decent. S-a văzut nevoită să se angajeze că menajeră pentru a supraviețui. Și muncește timp de 6 zile de săptămână în case bogate, la oameni din pătura înaltă sau aflați în plină ascensiune. Nu vă gândiți că asta o ajută să pună bani la saltea, dar își poate satisface tabieturile de văduvă singură: un bilet la teatru, un ceai bun, o vizită la cofetărie, un bilet la cursele de câini, o carte bună, o haină puțin mai dichisită. Lucruri mărunte care să-i mai însenineaze singurătatea. Dar partea financiară nu este singurul motiv pentru care se încăpățânează să muncească. Socializarea și micile bârfe sunt micile ei plăceri nevinovate, lucruri care mai rup monotonia și rutina.
D-na Harris este o tipă imprevizibilă și spontană, dar în același timp practică și hotărâtă. Când îi vine câte o idee năstrușnică, nimic n-o poate determina să se oprească până nu face ce și-a pus în cap. Ultima ei aventură a purtat-o la Paris pentru a-și achiziționa o rochie Dior. Asta se întâmpla cu un an în urmă și între timp, cu rochia Dior la loc de cinste în dulap, d-na Harris are probleme de altă natură și simte că este timpul să încerce marea sau chiar oceanul cu degetul și să-și testeze încă o dată norocul. De data aceasta, nu pentru propria satisfacție, ci pentru fericirea unui copil.
Planul pe care îl pune la cale pare simplu de înfăptuit, dar, după cum probabil știți, socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg. Ați crede că dând de multe obstacole d-na Harris va abandona lupta și își va asuma statutul de femeie singură, bătrână și fără putere, dar ați crede asta doar dacă n-o cunoașteți.
În stilul caracteristic, ignorând pericolul și ghinionul, lipindu-se de tot felul de oameni pe care-i întâlnește, care o ajută și pe care-i ajută, pe care îi îndrăgește, care o îndrăgesc și care îi devin prieteni, d-na Harris lovește din nou. Succesul ei este datorat în mare parte muncii în echipă deoarece reușește să-și facă aliați și să lege prietenii trainice cu mulți oameni speciali. De altfel, farmecul și carisma ei naturale sunt dezarmante și fac imposibil un refuz oricât de ciudată și ieșită din obișnuit ar fi solicitarea pe care o face.
Este o carte despre umanitate, empatie și prietenie. Este despre speranță și despre cât de important e să crezi că până la urmă lucrurile se vor așeza și soarele va găsi calea să iasă dintre nori. Este o poveste despre cât de frumoasă, imprevizibilă și plină de surprize e viața dacă te hotărăști să o trăiești, dacă te înarmezi cu puțin curaj și dacă întâlnești oamenii potriviți. M-a încântat din nou d-na Harris cu modul ei de a privi viața și cu sistemul ei de valori bine pus la punct. Nu e o persoană ușor impresionabilă sau ușor de scos din propriul ritm și probabil în această stăpânire de sine și în egalitatea cu care privește șansele tuturor la fericire constă farmecul, dar mai ales succesul ei.
Nu uitați cât de importantă e fericirea. Nu uitați că materialul e doar mijlocul prin care obținem ceea ce ne dorim și niciodată scopul. Nu vă mai refuzați micile plăceri chiar dacă unii le consideră mofturi și prostii. Nu mai căutați scuze, nu vă mai gândiți la bani, faceți-vă timp pentru voi și pentru cei dragi. Fiți curajoși și nu renunțați la speranță. Viața e prea scurtă și paradisul poate fi chiar după colț!
În viață ar trebui să colecționăm momente de fericire și satisfacție și amintiri cu oamenii ce ne-au atins sufletul. Ar trebui să luptăm pentru cei care merită și să ne bucurăm de clipele în care aducem zâmbete în ochi triști. Dacă habar n-aveți cum să faceți asta, urmăriți-o pe d-na Harris, sigur veți afla câteva secrete despre formula fericirii. În afară de asta, nu cred că ați fi în stare să refuzați o călătorie în opulentul și mondenul New York, fie ea chiar și clandestină.
Alte recenzii de la Paul Gallico:
