Recenzie ” Dulcea Eliberare” de Jamie McGuire

de | apr. 5, 2020 | Recenzii cărți

Liis Lindy a părăsit Chicago și s-a mutat la San Diego, visând la promovarea pentru care muncește de ani de zile. A lăsat în urmă trecutul, obiectele, amintirile și pe Jackson, fostul ei soț, pentru a putea să se dedice meseriei sale, aceasta fiind agent FBI. Ajunsă în San Diego, cu o noapte înainte de prima ei zi de muncă, aceasta și-a dat frâu liber noii ei vieți și a adus acasă un bărbat pe care l-a cunoscut la bar. După ce aventura ei de o noapte a luat sfârșit, a fost șocată să afle că bărbatul, Thomas, este vecinul care stă deasupra ei. Însă acesta nici nu s-a comparatul cu șocul pe care l-a avut a doua zi, în prima ei zi de muncă, atunci când a aflat că Thomas este renumitul agent special Maddox de care auzise chiar și în Chicago.Toată lumea știa că Maddox este cel mai rău dintre toți dar și cel mai bun. Acesta își făcea treaba minunat dar era însoțit pretutindeni de aroganță, arătând tuturor răutatea sa. Thomas a ajuns în postul pe care îl are, urmărind o pistă dintr-un caz care îl implica pe fratele mai mic al acestuia, Travis Maddox. Travis era acuzat de izbucnirea unui incendiu în care și-au pierdut viața sute de victime. Familia lui Thomas nu știa că acesta lucrează pentru FBI, motiv pentru care îi este foarte greu să îl scape pe Travis de închisoare.

Când află că Liis este agentul pe care chiar el l-a cerut aici în San Diego și o recunoaște din seara precedentă, acesta se comportă foarte răutăcios cu ea și o face de râs în fața tuturor colegilor ei, în ciuda raportului perfect pe care îl scrisese. Când Liis dă dovadă de tupeu și de aroganță în fața lui, Thomas își schimbă percepția asupra ei și îi recunoaște că raportul scris de ea era impecabil și o promovează în postul la care visa aceasta de ani de zile.

Cu toate că lui Liis îi devine antipatic,cei doi decid să colaboreze, cu promisiunea ca ceea ce s-a întâmplat între ei în prima seară când s-au cunoscut, să nu se mai repete niciodată. Dar atracția dintre ei este foarte mare iar curând, Thomas găsește o soluție pentru a-și salva fratele mai mic de închisoare. Întrucât Travis avea conexiuni în mafie iar acesta era căsătorit cu Abby Abernathy, fiica lui Mick Abernathy care avea o mulțime de legături cu capete periculoase din lumea mafiei, singura soluți lui Thomas este că îl recruteze pe acesta în FBI, ca și furnizor de informații. Acesta trebuia să îi spună totul când urma să îl întâlnească la nunta sa și a lui Abby, când își reînoiau jurămintele. Totul părea un plan bun doar că acesta o includea și pe Liss, întrucât cei doi trebuiau să pară că sunt un cuplu. Dar misiunea lor începe să se clatine iar prefăcătoria nu mai pare necesară când atracția și pasiunea pune stăpânire pe ei.

Cu toate astea, toată lumea știa că Thomas suferea după ultima sa relație cu o anume Camille, care era împreună cu unul dintre frații săi acum, iar neliniștea lui Thomas este evidentă la gândul că o va revedea la nunta lui Travis. El încearcă să o convingă pe Liis că a trecut peste relația cu ea, dar Liis știe că el încă o iubește. Și poate oară să treacă peste acest lucru? Când viața amenință să îi despartă, iubirea lor neîmpărtășită iese la iveală. Dar oare este prea târziu?

Titlu: DULCEA ELIBERARE
Autor: Jamie McGuire
An apariție : 2019
Editura: TREI
Nr. Pagini: 348
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1407

Alte recenzii de la Jamie McGuire:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 2 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments