Recenzie „După ce am găsit fericirea” de Anna Todd

de | aug. 12, 2020 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Deși seria After nu este preferata mea din toate timpurile, După ce am găsit fericirea este un volum cu adevărat reușit. După finalul abrupt din volumul trei, care i-a dat viața peste cap lui Hardin, asistăm la noi drame în viața personajelor. Sentimentele personajelor sunt mult mai bine conturate aici, iar situațiile dificile nu lipsesc.

Povestea nu mai pare atât de previzibilă ca înainte, iar drama și suspansul sunt mult mai intense. Aflăm lucruri noi despre personajele care se confruntă cu tot felul de probleme. Majoritatea cărții este o dramă ce pare că nu are sfârșit. Atunci când lucrurile păreau să se așeze între Tessa și Hardin, amănuntele din trecut le-au tulburat liniștea din nou. Hardin se pierde pe sine, iar Tessa este colacul lui de salvare. Doar că tot el o îndepărtează.

Cum să te pierzi din nou

Hardin este dezamăgit de situația lui din familie. Este convins că a fost mințit și trădat, iar adevărul care iese la iveală îl face să-și piardă mințile. Iar refugiul pe care îl găsește este tocmai mediul din care a încercat atât de tare să fugă: droguri și alcool. Astfel, rămâne în Anglia cu vechii lui amici și are loc o degradare fizică și emoțională din care nu mai iese pentru o vreme. O iubește pe Tessa, dar consideră că i-a distrus destul viața. Preferă să o lase să fie fericită fără el.

În schimb, viața Tessei ia o întorsătură dramatică atunci când găsește o persoană importantă fără suflare. Nu mai este capabilă să vorbească pentru câteva zile. Toate problemele s-au acumulat, iar șocul e prea mare pentru a-l putea suporta. Tot volumul este plin de suferință, însă acțiunea a fost bine gândită, iar caruselul emoțional nu lipsește nici de data aceasta. Este o carte vizibil mai reușită decât celelalte din serie.

De la fan fiction la legendă

Acest volum închide povestea celor doi și rezolvă toate întrebările rămase fără răspuns. Seria After este printre cele mai citite cărți din lume chiar și în ziua de astăzi. Simpla dorință de a realiza un fan fiction i-a adus succesul Annei Todd. Deși totul este foarte bine scris, relația dintre Tessa și Hardin este mult prea toxică. Cărțile te fac de multe ori să te enervezi și să te întrebi: ce aș fi făcut eu în această situație? Cărțile merită citite mai ales de cei care sunt adepții acestui gen.

 

 

 

 

Titlu: DUPĂ CE AM GĂSIT FERICIREA
Autor: Anna Todd
An apariție : 2016
Editura: TREI
Nr. Pagini: 496
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1221

Alte recenzii de la Anna Todd:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Vânătorii de zmeie” Khaled Hosseini
Recenzie “Vânătorii de zmeie” Khaled Hosseini

Oare de ce, ceea ce ni se întâmplă în copilărie ne marchează atât de profund întreaga viață? Adulți fiind, nu se presupune că avem puterea de a separa binele de rău cu mai multă ușurință? Unde dispare acel “eram mic și nu știam dar acum înțeleg și reușesc să mă...

Recenzie „Hideaway” de Penelope Douglas
Recenzie „Hideaway” de Penelope Douglas

Am așteptat ceva vreme acest volum și în sfârșit pot spune cu bucurie că a fost tradus și la noi. Dacă îmi aduc bine aminte, eu am citit atât "Corupt" cât și "Hideaway" imediat una după alta, pentru a nu uita intriga și contextul. Acțiunea este destul de complicată și...

Recenzie „Furia” de Alex Michaelides
Recenzie „Furia” de Alex Michaelides

Alex Michaelides este cunoscut pentru două cărți de success, ce pare că au urmat aceeași rețetă - "Pacienta Tăcută" și "Fecioarele". Ambele au avut intrigi palpitante și ne-au pus la încercare capacitatea de detectiv. "Furia" merge pe aceași format, însă promite ceva...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments