Recenzie ”După ce ne-am certat” de Anna Todd

de | oct. 11, 2018 | Dragoste, Recenzii cărți, Romantism, Suspans

Atunci când simți că povestea ta de iubire te sfâșie în bucăți, realizezi cu adevărat ce înseamnă să trăiești în minciună. 

Anna Todd continuă seria „After” cu volumul doi ”După ce ne-am certat” , punându-se accent pe evoluția personajelor și pe dramele suferite.

Tessa se trezeste la realitate în momentul în care află că toată relația pentru care a luptat, nu a fost altceva decât un joc al baiatului pe care-l iubea. Ca prim impuls dorește să fugă departe, să se ascundă și să își formeze o bulă de protecție. Deși încearcă să se țină de gândurile care o pot salva de durere, nu reușește să stea prea mult timp departe de Hardin. Încrederea îi este călcată-n picioare, continuând să treacă printr-un amalgam de emoții, pierzându-și încrederea în forțele proprii. Devine temătoare, influențabilă și speriată.

Hardin realizează pentru prima dată ceea ce a pierdut și începe să o aprecieze la adevărata sa valoare. Își dă seama ce persoană a avut alături și se învinovățește pentru greșelile făcute, vrând din tot sufletul să o aducă înapoi pe tânăra adolescentă. Bulversat și îngândurat face tot posibilul pentru a i se acorda o a doua șansă.

Când alcoolul îi oferă încrederea de care are nevoie, Tessa ajunge să-și destăinuie în fața băiatului, nu doar gândurile pe care dorește să le tina ascunse, ci și dorința de a-l avea. Dimineață, adolescenta își pune din nou masca și continuă să-l ignore, nedându-și seama că pe zi ce trece dragostea lor devine din ce în ce mai puternică.

Când par să ajungă la o înțelegere exprimându-și sentimentele adevărate unul celuilalt, speranța unei împăcări crește în inima fiecărui cititor, dar accesele de furie și trecutul lui Hardin le pun din nou bețe în roate.

În plan personal, acest volum mi-aș fi dorit să fie mai lung sau cel puțin am așteptat imediat să trec la următorul. Acțiunea a fost alertă, presărată cu zeci de momente în care cei doi erau în impas, dar au găsit soluția de a face un pas înainte. Anna Todd a reușit să îmi transmită emoțiile și stările prin care au trecut protagoniștii, introducându-mă efectiv în povestea celor doi. Am trăit alaturi de personaje, am râs, am plâns și am stat cu sufletul la gură.

Finalul este unul pe care nu trebuie să îl ratați!

Titlu: DUPĂ CE NE-AM CERTAT
Autor: Anna Todd
An apariție : 2015
Editura: TREI
Nr. Pagini: 728
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2359

Alte recenzii de la Anna Todd:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments