Recenzie ”Efectul de madreperla” de Ștefania Coșovei

de | oct. 23, 2016 | Recenzii cărți

Dincolo de armonioasa îmbinare a realului și a irealului, dar mai ales dincolo de șuvoiul de cuvinte caligrafiate cu sârg de un suflet care nu se teme de tentaculele lipicioase ale infinitei căutări, Ștefania Coșovei ne răsfață în volumul de proză scurtă intitulat ”Efectul de manderperlă”, apărut anul acesta la editura TracusArte, cu jocul imaginilor și cuvintelor care respiră prin sineala povestirilor în care, adeseori, irealul pare mai real decât însăși realul.

efectul-de-madreperla-stefania-cosovei

Într-o lume care se teme, din păcate de la o vreme din ce în ce mai mult, de sinceritatea cuvintelor și a trăirilor neșlefuite de rațiune, Ștefania Coșovei mânuiește condeiul întâmplărilor și neîntâmplărilor asemeni unui cruciat care nu prozelește, ci doar îmbie, cu un tact magnetizant, la eliberarea sufletului din hrăpărețul marsupiu al unei nejustificate claustrații.

Este atât de multă esență pură în această creație, încât, volens nolens, ajungi unul din cei care își vor afla panaceica regăsire de sine parcurgând ataraxia unor întâmplări bulgakoviene, în care totul pare posibil. Trăire la intensitate maximă, psihanalitic catharsis picurat în vene de caligrafierea sertarelor lăuntrice în ritmul unor personaje pitorești care știu să-și trăiască cu o disperată ardoare viața până la ultimul strop de vigoare.

O carte foarte bună!

Lectură plăcută!

Titlu: EFECTUL DE MADREPERLA
Autor: Ștefania Coșovei
An apariție : 2016
Editura: TRACUSARTE
Nr. Pagini: 130
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1773

Alte recenzii de la Ștefania Coșovei:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ştefania Coșovei

Domnule Cărpenaru, mă onoraţi!