Electra, deși se întinde pe durata celor zece ani ai războiului troian și a altor câțiva după terminarea acestuia, urmărește în principal întoarcerea acasă a lui Agamemnon după ce acesta a petrecut un deceniu pe plajele troiene încercând să dărâme zidurile cetății. Întoarcerea acasă a celui mai mare dintre greci nu va fi ceea ce spera. Marele rege al Spartei va fi ucis mișelește de mâna propriei soții care și-a ticluit planul timp de zece ani. Arma ei este răzbunarea și va fi singura moștenire primită de la ea de către mezina sa, prințesa Electra.
„Electra” este o carte despre femeile elene din spatele bărbaților care rămân în umbră și sunt vizualizați doar din perspectiva acestora. Ascunse de privirile indiscrete în falduri, voaluri și pelerine, închise în spatele zidurilor, aflate la mâna stăpânilor lor soți, mânia lor poate fi la fel de aprigă ca a celor cu care împart patul sau moștenirea genetică atunci când suferința si disperarea le întunecă judecata.
Casa lui Atreus are o moștenire teribilă, un blestem de sânge ce revine la fiecare generație, un cerc nesfârșit de atrocități ce nu poate fi oprit. Copii sacrificați, regi osândiți pe vecie la chinuri oribile, femei traumatizate. Și totul pentru statut, faimă și putere, ambiția unora clădește altarul martirajului pentru ceilalți.
Povestea scrisa de Jennifer Saint este redată din trei perspective feminine: Casandra, prințesa troiană pedepsită de Apollo cu un dar teribil, Clitemnestra, soția lui Agamemnon și sora geamănă a frumoasei Elena și Electra, prințesa spartană, fata lui Agamemnon și a Clitemnestrei. Fiecare deapănă povestea în versiune proprie, cu accent pe zbuciumul sufletesc și nedreptățile pe care sunt nevoite să le trăiască. Casandra, respinsă de toți din cauza darului profeției, Clitemnestra, cea temută și dezumanizată din cauza setei de răzbunare și Electra, cea condamnată să nu-și găsească liniștea până nu-și răzbună tatăl, cea care renunță la statut, la confort, la mândrie pentru a-și îndeplini obligația. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Mi-a plăcut modul în care autoarea a reușit să modeleze gândurile și trăirile acestor femei pentru a le explica faptele și deciziile. Zbuciumul sufletesc și analiza psihologică a traumelor au fost argumente majore în justificarea acțiunilor lor: furia, chinul și amărăciunea Clitemnestrei, frustrarea și neputința Casandrei, loialitatea și obsesia Electrei. Mă așteptam să mă captiveze deoarece sunt fascinată de mitologia greacă cu toate că în această poveste apariția și rolul zeilor sunt sporadice și chiar mi-a dat senzația că sunt evitate de autoare. Ea se concentrează pe psihologia umană, pe evenimente și trăiri omenești în care zeii nu au un rol central. Mi-a plăcut și modul în care a fost portretizat Agamemnon prin ochii celor trei femei.
Dintre cele trei femei am empatizat cel mai ușor cu Casandra. Clitemnestra și Electra m-au dezamăgit până la final, poate din cauza aroganței și a trufiei, poate din cauza modului în care s-au detașat de familie și sentimente și s-au dedicat total și fără nicio reținere răzbunării. Mi s-a părut că și-au pierdut calitățile umane, empatia și decența, au fost înfățișate mai mult ca zeițe, ca furii ale revanșei și resentimentelor. Cu toate că am înclinat să o înțeleg mai ușor pe Clitemnestra care a avut un argument mai puternic: dragostea necondiționată a mamei și cu care în debutul poveștii am empatizat perfect, la un moment dat gândurile ei devin obsesive și greu de acceptat. Cu toate acestea capitolele prezentate din perspectiva ei au fost cele mai complexe și mai interesante dintre cele trei.
Electra a fost personajul cel mai dezamăgitor, poate pentru că, dând și titlul cărții, am avut cele mai mari așteptări de la ea. Cu toate acestea nu impresionează cu nimic. Își trăiește viața obsedată de o idee. Pare că mintea ei a rămas blocată într-un punct și nu poate merge mai departe. Comportamentul ei este aproape meschin dacă mă gândesc la modul în care l-a tratat pe Georgios. Din alt punct de vedere, probabil a fost personajul care i-a solicitat autoarei cel mai tare efortul deoarece argumentele ei sunt cel mai dificil de acceptat și cel mai puțin credibile.
Schimbarea Clitemnestrei, provocată de tragedie, este foarte interesantă. Inițial îngrozită de blestemul Casei lui Atreus, cu o fire pașnică și înțelegătoare, hotărâtă să aibă o viață fericită și să facă tot ce-i stă în putință să rupă cercul vicios al moștenirii casei în care a intrat, se transformă într-o femeie de o implacabilitate feroce, o necruțătoare intransigentă și neînduplecată. Asasinarea Ifigeniei o face să se îndepărteze de ceilalți copii, teama că ar putea să sufere din nou, să trăiască aceeași durere încă o dată este insuportabilă și preferă să înlăture această posibilitate distanțându-se de Electra și Oreste. Este convinsă că, în cazul unei nenorociri, lipsa amintirilor va face totul mai ușor de suportat.
Trăiri violente și tragedii oribile par a fi elementele de bază de care autoarea s-a folosit pentru o reinterpretare a unei legende mitologice și pare a fi o formulă de succes deoarece povestea are darul să-ți capteze atenția. Are și avantajele unui ritm destul de alert și a capitolelor foarte scurte.
