M-am setat pe fantasy, am experimentat ceva horror (între noi fie vorba, m-am cam speriat, nu cred că aş mai rezistat unei alte doze) şi am frunzărit şi ceva ficţiune pentru adolescenţi în formatul unei distopii. Şi fiindcă vreau să sortez pe deplin categoriile de “aşa da” şi “aşa nu”, am pus mâna pe o altă distopie. Titlul ei? Eve de Anna Carey. Primul volum al seriei cu acelaşi nume, Eve, m-a purtat într-o lume paralelă a planetei pământ, populată din minunata omenire.

Planeta este decimată de o molimă, astfel că supravieţuitorii rămân într-un procent foarte mic. America devine Noua Americă, iar în fruntea ei se află Regele. Fetele ajung în aşa numitele Şcoli, unde vor fi educate timp de doisprezece ani să devină cele mai bune. Răsplata lor pentru excelenţa de care vor da dovadă constă în Oraşul de Nisip, locul unde vor ajunge să-şi etaleze cunoştinţele în meseria leasă, imediat după absolvire.

Cu o seară înainte de marele debut al Absolvirii, Eve, şefa de promoţie şi cea mai bună elevă pe care a avut-o şcoala vreodată, află de la Arden, una dintre colegele cu care nu se înţelege, că de fapt Şcoala de Meserii din minunatul Oraş de Nisip, nu este decât un laborat unde absolventele urmează să-şi petreacă următorii ani din viaţă. Un loc unde vor fi menite să dea naştere la cât mai mulţi copii penru a ajuta creşterea populaţiei. Acesta este şi motivul pentru care Arden evadează.

Mânată de noua suspiciune, Eve trece lacul ce desparte şcoala de viitorul său apropiat şi descoperă că Arden spune adevărul în nebunia ei. Groaza o impinge şi pe Eve să evadeze, pornind astfel spre Califia, locul ascuns al refugiţilor. Acesta este momentul când bomba acţiunii explodează, aruncându-mă într-o distopie ce prezintă o realitate paralelă de groază.

Eve întâlneşte pentru prima dată latura masculină, în postura lui Caleb, un refugiat ce-i rezumă adevărul despre lumea în care a trăit şi s-a amăgit. Tot el este cel ce-i deschide paşii spre un alt viitor şi o obligă să gândească şi să acţioneze din proprie voinţă.

Însă Eve, cu mmintea ei naivă, modelată de restricţii, îndoctrinată de o societate bolnavă, va face greşeli. Greşeli ce vor fi fatale celor din jur, greşeli ce o vor îndepărat atât de Caleb cât şi de primul deschizător de drumuri, Arden. Eve a avut oportunitate şi şansă de salvare. Risipeşte totul ca un copil prostuţ pentru o jucărie strălucitoare dar stricată.

Anna Carey a scris o poveste frumoasă ce m-a pus pe gânduri, m-a umplut de frustrare văzând  greşelile lui Eve şi totodată m-a impulsionat să citesc mai departe, s văd până unde poate merge imaginaţia unui scriitor.

Vă invit şi pe voi în distopia lui Anna Carey, urându-vă “Lectură plăcută!”.

Titlu: EVE
Autor: Anna Carey
An apariție : 2011
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1656

Alte recenzii de la Anna Carey:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments