J. Finn spune că ori îl adori pe Andrea Camilleri, ori încă nu ai citit nimic de la el. Iar eu îi dau dreptate în totalitate.
Excursie la Tindari îi va intriga atât pe fanii lui Camilleri, cât și pe obișnuiții iubitori de mister și suspans.
Ancheta pornește cu o crimă triplă: un tânăr Don Juan care trăia pe picior mare, cheltuind mai mult decât câștigă, este găsit omorât de un singur glonț în mijlocul frunții, și doi pensionari obișnuiți să stea încuiați în casă, dar care se hotărăsc pe neașteptate să participe la o excursie de grup la Tindari.
În timp ce comisarul tocmai primise cazul tânărului, un bărbat își face apariția la secția din Vigata pentru a-i cere ajutorul lui Montalbano în legătură cu părinții săi dispăruți, și cere permisiunea de a sparge ușa de la apartamentul lor.
Astfel, Salvo Montalbano află că Domnul și Doamna Griffo, cei doi pensionari, locuiesc în același bloc cu tânărul, și pare a fi singura legătură dintre cele două cazuri.
După o difuzare la televizor în legătură cu dispariția bătrânilor, poliția află că cei doi au fost văzuți pentru ultima dată la Tindari, în acea excursie, apoi parcă s-au evaporat de pe fața pământului.
Deși comisarul a fost înzestrat cu darul de a citi semne ce par a avea mai mult de-a face cu străvechile ritualuri magice, în cele două cazuri este ajutat de un bătrân măslin cu ramurile contorsionate, echipa sa de la comisariat, suedeza Ingrid, o carte de Conrad și un boss mafiot.
De data aceasta, pe plan sentimental îl vedem pe Montalbano foarte abătut de posibilitatea plecării lui Mimi. Acesta a întâlnit o fată și plănuiește să se căsătorească cu ea, iar comisarul este îngrozit de ideea de a pierde un coleg competent și un bun prieten.
Relația lui cu Livia este la fel de tensionată, ea fiind încă afectată de întâmplările din volumul trecut, ajung mereu să încheie o convorbire telefonică certându-se și țipând unul la altul. Datorită intuiției sale profesionale unice, Montalbano încheie cu succes ancheta, se deplasează între limitele stabilite de lumea tradiției și cea a modernității.
Examinându-și viața și devenind omul sensibil, protagonistul se simte adesea nemișcat și singur, însă toate aceste considerente îl fac și mai credibil și realistic, încât autorul îi poate continua povestea.
Cartea a cincea din serie… iar eu sunt complet dependentă de toate. Excursie la Tindari te intrigă și te face să râzi. Nu poți lăsa cartea din mână, pentru că acțiunea este mereu în plină schimbare și foarte activă, dar dacă totuși o lași jos, este pentru a putea râde în continuare.
Nu m-ar lăsa inima să-mi aleg un volum preferat dintre cele patru citite. Tot ce vreau în acest moment este să pun mâna și pe celelalte.
Alte recenzii de la Andrea Camilleri:
