Recenzie: “Fantoma din Canterville. Short Stories. Vol.9” de Oscar Wilde

de | nov. 1, 2020 | Beletristică, Fantezie, Literatura Universală, Recenzii cărți

Acțiunea din nuvela Fantoma din Canterville de Oscar Wilde se petrece într-un vechi castel englezesc, la sfârșitul anilor 1880. Domnul Hiram B. Otis este ambasadorul american în Marea Britanie. El cumpară Castelul Canterville deși i se spune că este bântuit de o fantomă. În urmă cu sute de ani, Sir Simon de Canterville și-a omorât soția, pe Lady Eleanor. A fost pus în lanțuri de cumnații săi și închis în castel.

Cadavrul lui nu a fost găsit niciodată, dar spiritul lui vinovat umblă şi acum în chip de stafie, prin castel.

Cui îi este frică de Fantoma din Canterville? Domnul Otis se instalează în noua casă cu soția și cei patru copii: Washington, fiul cel mare, Virginia, fiica mijlocie și mezinii, doi gemeni neastămpărați. Deși fantoma din Canterville este înspăimântătoare, ea un reușește să impresioneze familia de americani.

Ochii bătrânului erau ca nişte cărbuni roşii, un păr lung şi cărunt îi cădea pe umeri în cârlionţi încâlciţi; îmbrăcămintea lui de-o croială din alte vremuri, era ruptă şi murdară, şi lanţuri grele şi ruginite îi atârnau de mâini şi de gleznele picioarelor.

Încearcă să-i terorizeze pe noii locatari cu zăngănitul lanțurilor sale ruginite, pete de sânge, tunete puternice, sau cu râsul său diabolic … Dar totul este în zadar. Nici un membru al familiei Otis nu are frică de stafii. Ambasadorul îl sfătuiește să-și ungă lanțurile ruginite cu ulei; Soția ambasadorului îi oferă medicamente pentru a-și trata rănile; Gemenii îl stropesc cu apă, întind frânghii pe coridoare sau improvizează o fantomă pentru a-l păcăli. Fantoma este epuizată, are nevoie de ajutor pentru a rupe blestemul și a-și găsi odihna.

Poet, romancier, dramaturg, Oscar Wilde este unul dintre cei mai faimoși scriitori din Marea Britanie victoriană. A scris și o colecție de povestiri și legende caracterizate prin umorul fin si bogația fanteziei. Din această categorie face parte Fantoma din Canterville (titlul original: The Canterville Ghost), un basm scris în 1887.

Nuvela nu se concentrează pe groază și mister așa cum suntem obișnuiți în poveștile tradiționale cu fantome. Fantoma din Canterville nu îi sperie pe noii ocupanți ai castelului ci familia americană reușește să înspăimânte fantoma. Acest mod de a prezenta lucrurile este de natură să creeze situații pline de umor. Dar dincolo de comicul situațiilor, de satira față de pragmatismul american cât și față de cultura tradițională engleză, povestea ne vorbește despre  dragoste, iertare, prietenie.

Nuvela lui Oscar Wilde deschide colecția bilingvă romană–engleză de povestiri în volumul Fantoma din Canterville. Short Stories, editat în 2017 la Editura Litera.

Titlu: Fantoma Din Canterville. Short Stories. Vol.9
Autor: Oscar Wilde
An apariție : 2017
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 96
Limba: Română Engleză
Gen Literar: Actiune, aventura
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2480

Alte recenzii de la Oscar Wilde:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

5 1 vote
Article Rating
Alexandra Mircea a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Mircea aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments