Combinând două caractere antagonice, prin intermediul celor două personaje, Mercurio și Giudetta, scriitorul Luca Di Fluvio plăsmuiește în romanul ” Fata care a atins cerul” o poveste năucitoare în care iubirea, intriga și vanitatea croșetează o lume halucinantă care, prinsă în serpentinele alambicate ale societății venețiene ale anului 1515, cu întregul tumult al întâmplărilor prinse mereu în goana nebună a destinelor, explicabile sau nu.
Luca Di Fluvio ne oferă descriptivismul lăuntric, cu dansul simțirilor, cu despărțiri și regăsiri, iubiri, decepții și speranțe, toate prinse într-un tablou pictat cu terifianta minuțiozitate a artistului care nu îndrăznește să neglijeze vreun amănunt, parcurgând drumul de la primul până la ultimul cuvânt al cărții într-un inconfundabil ritm propriu presărat cu picanterii și indubitabile realități ale acelor vremuri cu ajutorul cărora pavează istoria vibrândă a unui zbor angelic fără să apeleze la redundanța siropismelor, scriitorul având grijă să nu se îndepărteze prea mult de țintă.
Stilul alert, care nu lâncezește deloc, creează un antrenant ritm, în care o mulțime de personaje își intersectează poveștile de viață corupând cititorul care cu siguranță că nu se va dezlipi de carte.
Reușind să fenteze mercantilismul și comercialul, nu neapărat pentru a crea o capodoperă, ci doar pentru a-și răsplăti cum se cuvine cititorii, Luca Di Fluvio, oferă fărâme dintr-un întreg fără să știrbească în vreun fel calitatea istorisirii, preocupat fiind de redarea unei atmosfere în care chiar și eternitatea era efemeră.
Prin alipirea a două elemente opuse, șarlatanul carismatic și evreica docilă, Luca Di Fluvio reușește să creeze o anumită omogenitate a simțirii care, când prinșî în menghina malițiozității celor din jur, când zburând dincolo de linia frântă a orizontului, picură altfel stropii unor existențe aparent truistice.
O carte care cu siguranță că vă va captiva încă de la prima pagină.
Lectură plăcută!





