„Fata din Zlataust” scrisă de Ionel Teodoreanu iarăși ne demonstrează cât de frumos și melodios scriu ai noștri. Nu trebuie să neglijăm literatura noastră română, pentru că așa perle nu se găsesc deseori printre cărțile renumite în toată lumea.
Când de-abia la începutul căii mele de cititor am citit „Lorelei” m-am îndrăgostit iremediabil de stilul lui Teodoreanu. Iar peste ani citind „La Medeleni” am înțeles că asta este un geniu, nu doar un noroc. Acum a venit rândul și operei „Fata din Zlataust” despre care știam cu siguranță că va fi un deliciu. Nu am greșit, chiar dacă aici autorul folosește un altfel de stil.
Lecturând mi-am dat seama că involuntar mă impun să mă opresc din citit pentru că cine știe când voi mai da de așa lectură.
Delia Enăchescu, eroina principală, este o fată minunată din toate punctele de vedere. Însă, la un moment dat, un anumit „Eu” decide să-și facă apariția în viața Deliei cu scrisori de dragoste și de ură în același timp. Delia e speriată și fascinată. Cum poate cineva să-i scrie ba cuvinte atât de dulci, ba să o batjocorească în ultimul fel. Dar asta nu e tot, deja și profesorii Deliei încep să primească scrisori, cum că Delia e o prostituată.
Teodoreanu prin scrierea sa a arătat cât de ușor o singură persoană poate manipula soarta unui om și să-l calce în picioare. Iar restul se vor bucura și încă vor arunca glod deasupra. Cât de mult m-a supărat atitudinea societății în această situație. Oamenii tind să proiecteze ce au mai rău în ei asupra altora și speră că astfel își vor spăla propriile păcate dacă atacă pe cineva sincer și pur.
Oamenii sunt orbi și surzi. Nu încearcă să analizeze mai complex sau măcar să caute dovezi înainte de a invinui de așa păcate. Le este de ajuns că este o fată tânără și frumoasă. Femeile sunt geloase și se bucură că Delia are așa o reputație rea.
Deja nu mai este Delia Enăchescu, ci „Fata din Zlataust”.
Tânăra și izgonita din societate Delia este nevoită să îndure totul cu tărie. Bunica care se află la spital după ce aude urâtele vorbe uită pe acea Delie pe care o știe și o ponegrește și ea. M-a durut acest moment în special, pentru că practic cel mai apropiat om nici măcar nu încearcă să o apere chiar dacă ar fi trebuit să o știe cu adevărat pe nepoata sa și cine este ea.
O scriere cu adevărat aparte, nu voi înceta să mă minunez.
Aș vrea cinci vieți de-a rândul să sufăr, că tu să rămâi așa cum ești, tânără; timpul să mă ardă pe mine numai, pe tine sa te lumineze. Pricepi tu prețul iubirii mele?
Alte recenzii de la Ionel Teodoreanu:
